CEC a prezentat rezultatele preliminare oficiale privind desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Curtea Constituțională urmează să confirme sau să infirme legalitatea alegerilor până pe 25 iulie
-
12 Iulie 2021 10:48
Curtea Constituțională urmează să confirme sau să infirme legalitatea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie până la data de 25 iulie, a comunicat astăzi președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil.
El a precizat că în următoarele zile birourile secțiilor de votare și consiliile electorale urmează să transmită procesele verbale, iar CEC să întocmească și să aprobe raportul de totalizare a alegerilor și să-l transmită Curții Constituționale până la 20 iulie.
Dorin Cimil a precizat că la scrutinul de ieri au participat un milion 477.000 de alegători, ceea ce reprezintă o rată de prezență de 48,41%.
Potrivit rezultatelor preliminare parțiale, după contabilizarea a 2149 de procese verbale din 2150, PAS a obținut peste 52,7%, BeCS – 27,2% și Partidul Șor – 5,75%. Alți concurenți electorali nu au trecut pragul necesar.