CEC a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în mass-media

  • 12 Mai 2021 15:57
CEC a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în mass-media

Comisia Electorală Centrală a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie în mijloacele de informare în masă. Documentul a fost adoptat cu o propunere parvenită de la Consiliul Audiovizualului, care prevede introducerea unui punct nou care ar permite Consiliului să notifice despre violarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor rezidente din Republica Moldova în materie electorală de către furnizorii de servicii media în afara jurisdicției Republicii Moldova, transmite IPN.

O altă propunere a CA, privind organizarea dezbaterilor electorale exclusiv în perioada campaniei electorale, nu a acumulat suficiente voturi. Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi, raportor al proiectului de hotărâre, a menționat că e firesc că dezbaterile electorale nu pot fi organizate în afara campaniei electorale, dar specificul prezentului scrutin este că pentru fiecare concurent electoral campania electorală începe din momentul înregistrării sale. „Regulamentul nostru stabilește în mod expres că dezbaterile pot fi organizate din momentul când vor fi înregistrați minimum doi concurenți electorali. Nu poate fi o dezbatere cu un singur concurent”, a precizat Maxim Lebedinschi.

Potrivit Regulamentului, furnizorii de servicii media publici acordă gratuit concurenților electorali spațiu de emisie câte un minut pe zi. Publicitatea electorală nu poate fi inclusă în programele de știri, emisiuni sportive, emisiuni pentru copii, emisiuni cu tematică religioasă. Răspunderea pentru conținutul materialelor electorale publicitare, difuzate sau publicate, o poartă concurentul electoral.

Reflectarea evenimentelor electorale în programele informative și analitice se va efectua fără ca acestea să fie însoțite de comentarii, într-un mod ce evită denaturarea mesajelor concurenților electorali și ale Comisiei Electorale Centrale.

La organizarea dezbaterilor electorale, talk-show-urilor și a altor emisiuni, furnizorii de servicii media vor asigura respectarea principiilor echilibrului, imparțialității, responsabilității și pluralismului de opinii în cadrul luărilor de cuvânt ale concurenților electorali. La dezbaterile electorale participă candidații la alegeri sau reprezentanții acestora. Tematica dezbaterilor electorale se stabilește de către furnizorul de servicii media și se anunță odată cu invitarea la dezbateri. Regulile de desfășurare a dezbaterilor sunt aduse la cunoștința concurenților electorali în invitația de participare și la începutul emisiunii de dezbateri electorale.

Regulamentul mai stabilește că furnizorii de servicii media vor reflecta campania electorală în așa fel încât să devină accesibilă și persoanelor cu deficiențe de auz și vedere.

În ziua precedentă zilei alegerilor și în ziua alegerilor este interzisă agitația electorală. În aceste zile instituțiile mass-media nu au dreptul să difuzeze/publice informații care îi pot determina/influența pe alegători să voteze pentru unii sau pentru alți concurenți electorali. Această interdicție nu se referă la informațiile plasate în internet cel târziu în ziua de vineri înainte de ziua alegerilor.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău