Cea mai nouă hartă a războiului arată că ucrainenii și-au recuperat 50% din teritoriul ocupat de ruși

  • 13 Noiembrie 2022 19:37
Cea mai nouă hartă a războiului arată că ucrainenii și-au recuperat 50% din teritoriul ocupat de ruși

Războiul președintelui rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei durează de peste opt luni, însă avântul Moscovei pe câmpul de luptă pare să se diminueze, potrivit unor noi hărți ale evoluției conflictului, scrie Newsweek, preluată de Libertatea.

Vineri, soldații ruși s-au retras complet din Herson, cel mai mare centru urban cucerit de forțele lui Putin de când Kremlinul și-a lansat invazia în Ucraina, condamnată la nivel internațional, pe data de 24 februarie.

James Longman, corespondentul de politică externă al postului american de televiziune ABC News, a comparat sâmbătă pe Twitter două hărți ale Ucrainei din timpul „ocupației ruse”, una cu situația din martie, iar cealaltă cu evoluțiile din noiembrie, care arată că trupele Kievului au recâștigat 50% din teritoriul țării.

Cea mai nouă hartă a războiului arată că ucrainenii și-au recuperat 50% din teritoriul ocupat de ruși

„Iată de ce Ucraina crede că victoria militară totală este posibilă. Pentru ei, a negocia înseamnă a-i oferi lui Putin teritoriu. Dar ei au câștigat deja înapoi 50% din ceea ce (Vladimir Putin, n.r.) a luat la începutul războiului”, a scris Longman, într-un mesaj publicat pe Twitter.

După eliberarea Hersonului, drapelul ucrainean a fost arborat în centrul orașului de către soldații ucraineni, ceea ce simbolizează reapariția controlului Kievului. Șeful adjunct al consiliului regional din Herson, Yurii Sobolevskyi, a confirmat, de asemenea, informația pe canalul său de Telegram.

„Administrația de stat a regiunii Herson. Fotografia a fost făcută astăzi. Dispariția misterioasă a știți voi ce… Herson a fost, este și va fi doar ucrainean. Și dacă nu noi, atunci voi (trupele ruse, n.r.) vă veți scoate zdrențele (steagurile rusești, n.r.)”, a scris el.

Din punct de vedere istoric, Putin a menționat că este dispus să poarte negocieri cu Kievul și cu președintele Volodimir Zelenski pentru a opri războiul, dar numai dacă partea ucraineană este de acord cu condițiile sale.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat la sfârșitul lunii octombrie la televiziunea de stat rusă: „(Suntem) gata să discutăm cu Occidentul despre reducerea tensiunilor, dar numai dacă există propuneri realiste bazate pe o abordare imparțială”. Declarația lui Lavrov nu clarifică ce „propuneri realiste” ar fi acceptabile pentru Putin sau cu ce țări ar fi acesta dispus să discute.

Rajan Menon, director în cadrul organizației Defense Priorities, a declarat sâmbătă pentru Newsweek: ”Au existat relatări de presă potrivit cărora SUA și Marea Britanie încearcă să implice China la summitul G20 pentru a ajuta la negocierile de pace. Nu sunt sigur ce părere au ucrainenii despre acest lucru, pentru că nu au încredere în Putin. Ei simt că câștigă teren din punct de vedere militar. Acesta este un moment teribil pentru a accepta o încetare a focului. Acest lucru ar lăsa bucăți mari de teritoriu ucrainean în mâinile rușilor”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău