Cea mai înaltă clopotniță din R. Moldova se construiește la mănăstirea din Nicoreni
-
15 Ianuarie 2022 10:08
La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia, se construiește cea mai înaltă clopotniță din Rep. Moldova. Conform proiectului, clopotnița va avea o înălțime de 49 de metri. Spre comparație, clopotnița din Chișinău are înălțimea de 41 de metri, cu tot cu cruce.
Piatra de temelie a noului edificiu a fost pusă în luna aprilie anul trecut. „Cheltuielile lucrărilor se ridică la suma de 15-16 milioane de lei”, a specificat pentru IPN starețul mănăstirii, arhimandritul Vlasie Ușurelu. La întrebarea cât vor dura lucrările de construcție, starețul a menționat că totul depinde de faptul în cât timp va fi adunată suma necesară de bani și de câți lucrători competenți se vor implica în realizarea proiectului.
Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” este un locaș monahicesc de călugări și a fost construită prin străduințele arhimandritului Rafail Bodiu, fiind inaugurată în vara anului 1992. El a fost stareț al mănăstirii de la înființarea sa până în 2020, când a trecut la Domnul. Mănăstirea se află pe locul fostei tabere pentru copii, care a fost construita în 1975 și închisă în 1991. Complexul mănăstirii constă din două grupuri de clădiri. După trecerea starețului Rafail Bodiu la cele veșnice, stareț al mănăstirii din Nicoreni a devenit arhimandritul Vlasie Ușurelu.