Cea mai gravă problemă e că jurnaliștii acceptă să lucreze pentru politic, președinta CP

  • 06 Mai 2020 10:01
Cea mai gravă problemă e că jurnaliștii acceptă să lucreze pentru politic, președinta CP

Completările din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, aprobate acum un an, au avut menirea să ajute jurnaliștii să rezolve mai ușor dilemele deontologice pe care le pot avea în exercitarea muncii lor. „Vreau să cred că preocuparea jurnaliștilor pentru respectarea normelor deontologice se schimbă în bine an de an, indiferent dacă există sau nu un Cod deontologic îmbunătățit”, a declarat pentru IPN președinta Consiliului de Presă (CP), Viorica Zaharia.

Potrivit Vioricăi Zaharia, cea mai gravă problemă este că jurnaliștii acceptă să lucreze pentru politicieni și să dea această activitate drept jurnalism. „În Moldova, media afiliată, direct sau indirect, politicului, nu este independentă și nici imparțială în ceea ce produce. În consecință, acești jurnaliști încalcă normele deontologice referitoare la echilibrul informației, pluralism, echidistanță etc., iar publicul este astfel dezinformat și manipulat”, a spus președinta Consiliului de Presă.

În opinia sa, jurnaliștii care și-au asumat Codul deontologic au grijă să producă materiale de calitate și să respecte normele deontologice, iar atunci când li se semnalează că au greșit, corectează eroarea. „Jurnaliștii de bună credință, care țin la reputația lor și a redacțiilor în care lucrează, reacționează adecvat atunci când le este semnalată o greșeală – o repară, își cer scuze. Există însă și unele media care preferă să nu răspundă la notificările Consiliului de Presă și să nu corecteze erorile. Este vorba, de regulă, despre acele media care obișnuiesc să publice materiale tendențioase, unilaterale și să lucreze în favoarea unor politicieni sau grupuri politice”, a adăugat Viorica Zaharia .

Președinta Consiliului de Presă recomandă jurnaliștilor să-și facă meseria în conformitate cu standardele profesiei, imparțial și echidistant, în interesul publicului, nu al politicienilor. „Mi-aș mai dori să avem mai puțin jurnalism „copy-paste”, adică mai mult conținut original și mai puține preluări”, a spus președinta.

Zilele Libertății Presei sunt marcate tradițional în luna mai. Mai multe organizații de media din Republica Moldova vor desfășura o serie de activități pentru a accentua încă o dată asupra nevoii de libertate a mass-media. Pe 6 mai, Consiliul de Presă dă startul campaniei: „Semnăm Codul deontologic”, în cadrul căreia va îndemna instituțiile de media și jurnaliștii să se alăture campaniei și să-și declare public adeziunea la normele profesionale, confirmându-și astfel angajamentul de responsabilitate față de public.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău