Cea de-a V-a sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Poloniei, luni, la Chișinău
-
22 Iulie 2018 15:19
Legislativul de la Chișinău va găzdui luni, 23 iulie, cea de-a V-a sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Poloniei.
Dezbaterile se vor desfășura pe trei panele de discuții: implementarea Acordului de Asociere cu UE și experiența poloneză în procesul de preaderare, programele de asistență poloneză aflate în desfășurare în Republica Moldova, noi mecanisme de valorificare a efectelor cooperării interparlamentare, post-conferința interparlamentară ”Georgia, Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic – provocările actuale de securitate”.
După încheierea discuțiilor, va fi semnată Declarația comună a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Poloniei. Ulterior, Copreședinții Adunării Parlamentare, Nae-Simion Pleșca și Ryszard Terlecki vor susține o conferință de presă comună, potrivit unui comunicat de presă al Legislativului de la Chișinău.
Potrivit programului, la Chișinău, delegația poloneză va avea întrevederi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, cu investitorii polonezi și reprezentanți ai companiilor moldovenești beneficiari ai Programului de asistență poloneză.
Adunarea Parlamentară Republica Moldova – Polonia este un organ consultativ interparlamentar, constituit în vederea elaborării punctelor de vedere comune privind proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral. Adunarea se întrunește în sesiuni plenare, care se convoacă o dată pe an, alternativ în Polonia și Republica Moldova.
Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Poloniei a fost constituită în iulie 2011, la Chișinău. Ultima reuniune a acestui for parlamentare a avut loc la Varșovia, în perioada 8-10 octombrie 2017.