Cea de-a patra doză de vaccin anti-COVID, mai puțin eficientă împotriva Omicron (studiu israelian)

  • 17 Ianuarie 2022 20:24
Cea de-a patra doză de vaccin anti-COVID, mai puțin eficientă împotriva Omicron (studiu israelian)

Cea de-a patra doză a unui vaccin anti-COVID-19 determină o creștere a numărului de anticorpi până la niveluri mai mari decât cele rezultate în urma administrării dozei a treia, dar nu este suficientă pentru a preveni infectarea cu varianta Omicron a noului coronavirus, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat în Israel, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Medicii de la Sheba Medical Center au administrat cea de-a doua serie de doze "booster" într-un studiu clinic la care au participat angajații acestei clinici și au studiat efectele generate de a patra doză a vaccinului Pfizer asupra unui grup de 154 de persoane într-un interval de două săptămâni, precum și efectele induse de a patra doză a vaccinului Moderna asupra unui grup de 120 de persoane la o săptămână după inoculare, a declarat Gili Regev-Yochay, directoarea secției de boli infecțioase din această clinică israeliană.

Aceste rezultate au fost comparate cu cele obținute de la un grup de control, alcătuit din persoane care nu au primit a patra doză de vaccin. Voluntarii din grupul Moderna primiseră anterior trei doze de vaccin Pfizer, au precizat reprezentanții clinicii.

A patra doză a acestor vaccinuri anti-COVID-19 a dus la o creștere a numărului de anticorpi, "care a fost chiar puțin mai mare decât cea obținută după a treia doză", a dezvăluit Gili Regev-Yochay.

"Totuși, probabil că acest nivel nu este suficient pentru Omicron", a declarat ea în fața reporterilor. "Știm până acum că nivelul de anticorpi de care este nevoie pentru a obține protecție și pentru a nu ne infecta cu Omicron este probabil prea ridicat pentru acest vaccin, chiar dacă vorbim despre un vaccin foarte bun", a adăugat cercetătoarea israeliană.

Rezultatele studiului, despre care reprezentanții spitalului au spus că este primul de acest tip realizat la nivel mondial ce privește a patra inoculare într-o schemă cu vaccinuri combinate, sunt preliminare și nu au fost încă publicate într-o revistă științifică.

Decizia Israelului de a oferi a patra doză de vaccinuri anti-COVID-19 persoanelor cu imunitate compromisă ar putea să inducă un mic avantaj medical, a spus Gili Regev-Yochay, citată de DPA. Cu toate acestea, specialista israeliană nu a recomandat extinderea campaniei de vaccinare cu a patra doză la nivelul întregii populații.

Israel este țara care a implementat cea mai rapidă campanie de vaccinare cu schema inițială împotriva COVID-19 în 2021. Începând de luna trecută, Israelul oferă cea de-a patra doză - al doilea "booster" - persoanelor din categoriile cele mai vulnerabile și celor din grupele de mare risc, inclusiv persoanelor de peste 60 de ani.

În acest context, Gili Regev-Yochay a vorbit despre dilema autorităților israeliene de a continua să ofere a patra doză persoanelor sănătoase de peste 60 de ani, având în vedere rezultatele preliminare ale acestui studiu. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău