Cea de-a 94-a ediție a galei Premiilor Oscar

  • 27 Martie 2022 09:53
Cea de-a 94-a ediție a galei Premiilor Oscar

La 27 martie 2022, este programată cea de-a 94-a ediție a galei Premiilor Oscar, distincții decernate de Academia americană de film. Vor fi premiate cele mai bune pelicule lansate între 1 martie și 31 decembrie 2021. Evenimentul are loc la Dolby Theatre, în Hollywood, California, iar gazdele spectacolului sunt actrițele Regina Hall, Amy Schumer și Wanda Sykes, potrivit oscars.org.

Nominalizările pentru cele 23 de categorii au fost anunțate la 8 februarie de actorii Leslie Jordan și Tracee Ellis Ross, transmite Agerpres.

La categoria "cel mai bun film", candidează: "Belfast", "CODA", "Don't Look Up", "Drive My Car", "Dune", "King Richard", "Licorice Pizza", "Nightmare Alley", "The Power of the Dog", "West Side Story". Pentru nominalizarea la această categorie, au fost luate în considerare doar 276 de pelicule, cel mai scăzut număr din ultimii ani din cauza pandemiei de COVID-19.

Cel mai bun regizor va fi ales dintre: Kenneth Branagh ("Belfast"); Ryusuke Hamaguchi ("Drive My Car"); Paul Thomas Anderson ("Licorice Pizza"); Jane Campion ("The Power of the Dog"); Steven Spielberg ("West Side Story").

La categoria "cel mai bun actor în rol principal", au fost nominalizați: Javier Bardem, "Being the Ricardos"; Benedict Cumberbatch, "The Power of the Dog"; Andrew Garfield, "Tick, Tick... Boom!"; Will Smith, "King Richard"; Denzel Washington, "The Tragedy of Macbeth".

Nominalizate pentru "cea mai bună actriță în rol principal" sunt: Jessica Chastain, "The Eyes of Tammy Faye"; Olivia Colman, "The Lost Daughter"; Penelope Cruz, "Parallel Mothers"; Nicole Kidman, "Being the Ricardos"; Kristen Stewart, "Spencer".

Precedenta ediție a galei Premiilor Oscar s-a desfășurat la 25 aprilie 2021, după ce a fost amânată cu două luni din cauza pandemiei de COVID-19. Marele câștigător al galei cu numărul 93 al Premiilor Oscar a fost lungmetrajul "Nomadland", care a triumfat la categoriile "cel mai bun film", "cea mai bună regie" (Chloe Zhao) și "cea mai bună actriță în rol principal" (Frances McDormand).

Cineasta chineză Chloe Zhao, care locuiește de mulți ani în Statele Unite, a câștigat premiul Oscar pentru regie cu filmul "Nomadland", devenind prima femeie asiatică și cea de-a doua femeie din istorie care obține acest trofeu - după Kathryn Bigelow pentru "The Hurt Locker".

Britanicul Anthony Hopkins a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal - devenind totodată cel mai vârstnic câștigător din categoriile de interpretare - grație rolului unui octogenar care se luptă cu efectele demenței în filmul "The Father".

Protagonista filmului "Nomadland", Frances McDormand, a câștigat cel de-al treilea Oscar din cariera sa, performanță realizată de-a lungul istoriei de doar șapte artiști. Ea a câștigat precedentele sale două trofee pentru filmele "Fargo" și "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri".

În 2020, ceremonia de acordare a Premiilor Oscar a avut loc în ziua de 9 februarie. Marele câștigător a fost filmul sud-coreean "Parasite", considerat o metaforă despre clivajul social dintre săraci și bogați în societatea modernă, care a făcut istorie după ce a câștigat patru trofee și a devenit prima producție realizată într-o limbă străină care s-a impus la categoria regină a distincțiilor decernate de Academia Americană de Film - cel mai bun film.

Cineastul Bong Joon-ho, creatorul filmului "Parasite", a câștigat și premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, impunându-se în fața marelui favorit, Sam Mendes, care semnase regia lungmetrajului "1917", de asemenea favorit la marele premiu. Filmul sud-coreean s-a mai impus la categoriile "cel mai bun lungmetraj internațional" și "cel mai bun scenariu original", iar "1917" a câștigat trei premii Oscar, impunându-se însă în categorii tehnice - cea mai bună imagine, cel mai bun mixaj de sunet și cele mai bune efecte vizuale.

Joaquin Phoenix, protagonistul filmului "Joker", a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal. Renee Zellweger a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal, grație transformării sale cameleonice din filmul "Judy", în care a interpretat-o pe legendara Judy Garland.

Primele premii ale Academiei Americane de Film, numite ulterior "Oscar", au fost acordate la 16 mai 1929, notează site-ul oscar.go.com, iar ceremonia a avut loc la Hotelul Hollywood Roosevelt.

După acea primă ediție, ceremoniile de decernare a Premiilor Oscar au avut loc la hotelurile Ambassador și Biltmore, dar pe măsură ce evenimentul devenea tot mai grandios, sălile care îl găzduiau deveneau neîncăpătoare. Așa se face că a fost mutat în diferite alte locuri, iar începând cu anul 2002, gala Oscarurilor are loc la Teatrul Dolby, numit, inițial, Teatrul Kodak, notează site-ul www.oscars.org.

Statueta, care se înmânează câștigătorilor, reprezintă un cavaler cu o sabie care stă pe o rolă de film cu cinci cadre, reprezentând categoriile inițiale ale Academiei: actorii, scenariștii, regizorii, producătorii și tehnicienii. Mult râvnita statuetă a Oscarurilor nu măsoară decât 34 cm. A văzut lumina zilei la sfârșitul anilor '20, în urma creării Academiei de Arte și Științe Cinematografice (pe scurt Academia Americană de Film), în anul 1927, de către proprietarul Metro-Goldwyn-Mayer, Louis Mayer. A fost concepută de directorul artistic Cedric Gibbons și lucrată de sculptorul George Stanley.

Denumită, oficial, Premiul de Merit al Academiei, statueta a rămas cunoscută sub numele de Oscar. Inițial folosit ca o poreclă, originea acestui nume rămâne încă neclară. Cu toate acestea, se pare că a fost folosit pentru prima dată de către Margaret Herrick, bibliotecar al Academiei și, ulterior, director executiv, căreia i s-a părut că statueta seamănă cu unchiul său, Oscar. Academia nu a oficializat acest nume până în 1939, cu toate că era deja foarte folosit, notează site-ul www.oscars.org.

Statuetele sunt realizate din bronz placat cu aur de 24 de carate. Numărul exact al statuetelor ce urmează a fi decernate nu este cunoscut înainte de deschiderea plicurilor din marea seară a Oscarurilor. Iar acest fapt se explică, pe de o parte, prin aceea că un singur premiu poate fi împărțit de doi sau de mai mulți câștigători, iar pe de altă parte, prin faptul că, pe lângă premiile acordate la categoriile din concurs, se mai conferă și premii onorifice.

În anul 1935, a fost acordat pentru prima dată un Premiu Juvenil al Academiei, decernat copiilor-actori, pentru contribuții deosebite în cinematografie. Prima laureată a acestui premiu a fost Shirley Temple, în vârstă de 6 ani, în semn de recunoaștere a contribuției sale de-a lungul anului 1934. Shirley Temple a primit o statuetă miniaturală, cam la jumătate din dimensiunea celei standard. O astfel de statuetă a mai fost acordată ulterior altor 11 artiști, ultima laureată a acestui premiu special fiind Hayley Mills (14 ani), în 1961, pentru rolul interpretat în ''Pollyanna'' (1960). Din anul 1962, acest premiu a fost desființat, notează www.hollywoodreporter.com și oscar.go.com

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:3,6 m/s
Wed
1
Thu
0
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău