Ce spune Veronica Dragalin, noua șefă a Procuraturii Anticorupție, despre dosarul în care este anchetat „furtul miliardului” și despre condițiile de lucru găsite la preluarea funcției

  • 03 August 2022 07:57
Ce spune Veronica Dragalin, noua șefă a Procuraturii Anticorupție, despre dosarul în care este anchetat „furtul miliardului” și despre condițiile de lucru găsite la preluarea funcției

Într-un interviu acordat portalului moldova.org, Veronica Dragalin, noua șefă a Procuraturii Anticorupție afirmă că dosarul „furtului miliardului” este unul foarte important, la fel ca cel al Laundromatului. De asemenea,Veronica Dragalin a spus că biroul în care lucrează și clădirea unde se află sediul Procuraturii sunt mai bune decât cele în care a activat în SUA.

„Pentru mine, furtul miliardului este un caz foarte, foarte important. Clar că și Laundromatul e o prioritate pentru mine. Cred că acestea sunt cazurile de rezonanță, unde vreau cât mai repede să înțeleg ce se întâmplă, dar și care-i planul de mers înainte”, a declarat Veronica Dragalin în interviu.

Veronica Dragalina a menționat că, din păcate, Republica Moldova e cunoscută în lume datorită „furtului miliardului”.

„Eu cred că fiecare persoană din Moldova,  dar chiar și oamenii din alte țări au auzit de furtul miliardului. E un  caz pentru care, din păcate, Republica Moldova e cunoscută în lume. Și e  clar că pentru mine acolo sunt cele mai multe întrebări: Ce se  întâmplă? De ce nu s-a întâmplat până acum? Ce fel de documente avem?  Avem solicitări de probe din alte țări? Eu vreau aceleași răspunsuri și informație ca și restul țării”, a spus șefa Procuraturii Anticorupție.

Totuși, Veronica Dragalin a ținut să precizeze că, de când a început războiul din Ucraina, că reputația Republicii Moldova s-a schimbat.

„Dar eu vreau să vă spun ceva, eu locuiam  în Los Angeles și acolo, de când s-a început războiul, foarte multe  persoane au început să vadă unde e Moldova pe hartă. Și cred că  reputația Moldovei s-a schimbat în ultimele luni, pentru că suntem un  popor deschis, care a acceptat așa de mulți refugiați, mai mulți decât  orice altă țară pe cap de locuitor. Și eu cu asta mă mândresc, cu faptul  că țara noastră a apărut într-o lumină așa pozitivă, măcar că trecem  prin lucruri foarte grele, criză, pandemie și război”, a precizat Veronica Dragalin.

Cât despre condițiile de lucru din Republica Moldova, Veronica Dragalin a precizat că acestea sunt mai bude decât cele care le-a avut în timpul în care a activat ca procuror în Statele Unite ale Americii.

„Să vă spun drept m-a surprins faptul că oficiul și clădirea în care mă aflu acum e mai bună și mai frumoasă decât cele din SUA. Vă dau un exemplu foarte mic – noi, ca procurori, în oficiul din SUA nu aveam apă potabilă în clădire și trebuia să plătim pentru un cooler cu apă sau să-ți aduci sticla de acasă cu apă. Aici avem apă și avem un aparat de cafea bun și apreciez aceste lucruri, eu cred că să nu trebuiască să ieși afară după o cafea sau apă ne ajută să fim mai eficienți. Am fost plăcut surprinsă că oficiul și condițiile sunt destul de bune. Eu cred că o să mă simt bine aici, am un oficiu foarte frumos, tehnica toată a fost conectată din prima zi fără probleme, așa că sper că mergem cu bine înainte”, a spus Veronica Dragalin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău