Ce spune ministra Sănătății despre redeschiderea grădinițelor
-
05 Iunie 2020 09:38
Sistemul sănătății nu este gata pentru revenirea la procesul educațional în grădinițe. În acest sens, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au aceeași viziune. Declarația a fost făcută de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în platoul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Nici până la etapa respectivă, sistemul de sănătate, și aici avem un consens cu Ministerul Educației, nu este gata pentru a reveni la procesul educațional în grădinițe în virtutea la toată presiunea care se face din partea părinților sau altora”, a spus Dumbrăveanu, potrivit sursei citate.
Potrivit ei, pe platforma acestor două ministere specialiștii lucrează asupra elaborării unor recomandări despre cum trebuie pregătit sistemul educațional pentru perioada când va fi relansat.
În spațiul public sunt numeroase discuții referitor la redeschiderea grădinițelor. Unii părinți au semnat o petiție pe care au expediat-o autorităților cu solicitarea să redeschidă instituțiile preșcolare din moment ce instituțiile publice și majoritatea companiilor private activează.
Și medicul pediatru cunoscut Mihai Stratulat a declarat recent că copiii trebuie să-și formeze anticorpi la coronavirus și nu vede o problemă dacă micuții vor merge la grădiniță, chiar cu riscul de a se îmbolnăvi. Potrivit lui, riscul nu este mai mic dacă copilul stă acasă, iar părinții lui muncesc și se pot contamina cu COVID.