Ce spun majoritatea cetățenilor despre reformele din R.Moldova, potrivit unui sondaj

  • 27 Iulie 2020 18:43
Ce spun majoritatea cetățenilor despre reformele din R.Moldova, potrivit unui sondaj

Majoritatea cetățenilor (75,6%) consideră că reformele desfășurate în R.Moldova sunt ineficiente și doar 15,3% sunt de opinie inversă. Despre aceasta arată datele unui sondaj de opinie, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova (ASDM).

Potrivit sondajului, prezentat luni, în cadrul unei conferințe de presă la agenția INFOTAG, 67,4% dintre respondenți consideră că țara se deplasează într-o direcție greșită, iar 18,9% susțin că țara se îndreaptă într-o direcție corectă.

Totodată, 17,1% dintre participanții la sondaj sunt într-o oarecare măsură mulțumiți de propria lor situație, 22,4% descriu situația ca fiind ceva între satisfacție și nemulțumire, iar 28,1% nu sunt deloc mulțumiți de starea lucrurilor. În același timp, 32,7% dintre respondenți menționează că veniturile familiei nu sunt suficiente nici măcar pentru strictul necesar, 34,3% afirmă că veniturile le ajung doar pentru strictul necesar, 19,9% spun că veniturile le ajung, dar fără excese și doar 1,9% își pot permite să nu se limiteze în cheltuieli.

Totodată, 66,1% dintre respondenți se consideră a fi în categoria cu venituri mici și foarte mici, 45,2% consideră că, în comparație cu viața de dinainte de anul 1991, acum situația s-a înrăutățit, 19,2% consideră că practic nimic nu s-a schimbat, iar 17,2% susțin că situația a devenit mai bună sau mult mai bună. În același timp, 50,3% dintre respondenți sunt mândri că sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

Sondajul a fost realizat în perioada 14-24 iulie pe un eșantion de 1175 persoane din 87 de localități din Moldova (cu excepția Transnistriei). Marja de eroare este de 3%.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău