Ce spun autoritățile locale din Chișinău și cele centrale despre scumpirea călătoriilor cu transportul în comun
-
30 Iunie 2022 13:47
Călătoriile în transportul public din Chișinău se scumpesc de la 2 la 6 lei. Decizia intră în vigoare de la 1 iulie, susțin reprezentanții municipalității. Pe de altă parte, Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat a contestat decizia în instanță și susține că aceasta poate fi amânată până la emiterea unei decizii finale a magistraților.
De la 1 iulie Direcția de Transport a municipiului Chișinău pune în aplicare decizia privind majorarea biletelor de transport. Astfel, un bilet de călătorie va costa 6 lei. Pentru a subvenționa scumpirile în transport, șeful Direcției generale transport public Chișinău, Vitalie Mihalache, a spus că din bugetul local vor fi alocate 600 de milioane de lei pentru compensarea cheltuielilor pentru procurarea abonamentelor unor categorii de călători:
„Avem abonamente generale, avem abonamente pentru elevi, studenți, avem abonamente speciale pentru familii monoparentale, familii cu mulți copii, card de familii monoparentale mă refer, pentru personalul din domeniul învățământului și cel din domeniul medical, și inclusiv abonamente pentru agenții economice. Abonamentele care se propun, abonamentele generale sunt la costul de 234 de lei. Avem de trei luni și șase luni. Practic o călătorie în cadrul acestui abonament, în cazul că vom face două călătorii pe zi, costul pentru o călătorie va fi 2,7 lei.”, a spus Vitalie Mihalache .
Pe de altă parte, Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat a contestat în instanță decizia de majorare a prețului. Reprezentantul Cancelariei de Stat, Ion Ciumac:
„Oficiul, odată cu solicitarea de a fi anulate actele emise de CMC și a dispoziției primarului de Chișinău privind majorarea tarifelor în transportul public, a solicitat și suspendarea actelor administrative. Astfel, potrivit prevederilor legale, cerința privind suspendarea actelor contestate urmează să fie examinate în termen de trei zile din momentul sesizării în instanță.”, a declarat Ion Ciumac.
Oficiul a depus cererea la data de 24 iunie, contestația fiind înregistrată la Curtea de Apel la data de 25 iunie și pe parcursul zilei de astăzi instanța urmează să se expună în privința actelor normative:
„Dacă instanța emite o încheiere privind actele normative de drept , acestea intră în vigoare odată cu emiterea lor. Și începând cu ziua de mâine, respectiv, tarifele nu ar urma să fie majorate. Dar este în drept și Primăria să nu majoreze tarifele, odată știind că actele administrative sunt contestate în instanța de judecată. Nu este de atribuția primarului să stabilească tarifele în transportul public, această decizie îi aparține Consiliului Municipal Chișinău”, a declarat Ion Ciumac.
Ultima modificare a tarifelor în transportul public din capitală a avut loc în 2009.