Ce soluții are Chișinăul la embargoul impus de Rusia

  • 22 Iulie 2014 10:33
Ce soluții are Chișinăul la embargoul impus de Rusia

Federația Rusă a interzis, începând de luni, 21 iulie, importul de fructe și de conserve din Republica Moldova, oficial pe motiv că ar fi infectate și că nu ar corespunde normelor fitosanitare.

Trebuie precizat faptul că sancțiunea dictată de Federația Rusă survine la scurt timp după ce Republica Moldova a semnat și ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Guvernul de la Chișinău s-a întrunit într-o ședință specială în căutarea de soluții la decizia Moscovei de a impune sancțiuni la importul produselor agricole din Republica Moldova.
 
Interdicția anunțată încă de vineri de către Serviciul fitosanitar rus se referă, în particular, la importul de mere, pere, gutui, prune, caise, vișine, cireșe, piersice și nectarine în stare proaspătă, pe motiv că ar fi infestate cu molia orientală. Rosselhoznadzor le-a interzis, totodată, călătorilor din Republica Moldova să introducă în Federația Rusă orice fel de produse vegetale.
 
Autoritățile de la Chișinău califică situația ca fiind fără precedent, iar sancțiunile impuse de Rusia mai puțin explicabile.
 
În acest context, autoritățile de la Chișinău se gândesc și la unele soluții, între care o campanie de promovare a unui mod de viață sănătos prin introducerea merelor în alimentația zilnică a elevilor în școli și a militarilor în unitățile Armatei Naționale din Republica Moldova.
 
Totodată autoritățile de la Chișinău vor să ia în calcul aplicarea provizorie a Acordului de Liber Schimb de la 1 septembrie și nu 1 octombrie cum era planificat. Acest lucru va permite producătorilor din Republica Moldova să-și exporte o parte din producție pe piața europeană. 
 
Potrivit estimărilor autorităților de la Chișinău, producătorii și procesatorii de fructe și legume din Republica Moldova vor suporta pierderi de 150 de milioane de dolari din cauza interdicțiilor impuse de Federația Rusă.
 
Potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului rus, publicat săptămâna trecută, Moscova intenționează să introducă taxe la importul de vinuri și produse agricole din Republica Moldova. Trebuie precizat faptul că aceste acțiuni ale Moscovei survin la scurt timp după ce Republica Moldova a semnat și ratificat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Moscova a dat de înțeles încă de anul trecut că nu agreează apropierea Chișinăului de Uniunea Europeană și a interzis în septembrie importul de vinuri  din Republica Moldova.  
Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Ninsoare puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Mon
2
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Fri
1
Arhivă Radio Chișinău