Tânără de 35 de ani, vindecată de COVID-19 în R.Moldova: Este groaznic. Te gândești, vei ajunge până mâine, o să mai poți îmbrățișa copiii, o să-ți vezi părinții?

  • 15 Iunie 2020 14:01
Tânără de 35 de ani, vindecată de COVID-19 în R.Moldova: Este groaznic. Te gândești, vei ajunge până mâine, o să mai poți îmbrățișa copiii, o să-ți vezi părinții?

A învins virusul, dar încă trăiește cu frica de faptul că s-ar putea molipsi din nou cu COVID-19. Este vorba despre Aliona Proca, o femeie tânără, de 35 de ani, din Capitală, care s-a infectat, dar vindecat de această boală. În cele două săptămâni cât a fost spitalizată, a înțeles cât de importantă este sănătatea. Într-un interviu, realizat de Aliona Savca, pentru Radio Chișinău ea a povestit despre perioada dificilă prin care a trecut și a făcut apel către oameni să respecte măsurile de protecție individuală, iar la primele simptome să se adreseze la medic.

- Eu înainte m-am informat despre virusul acesta. Citeam foarte multă informație pe internet. Știam cam care ar trebui să fie simptomele. Știu că febra, tusea, dar nu am știut de simptomul acesta că dispare mirosul. Eu am avut febră pe data de 19 mai. M-am sculat dimineață cu frisoane. Mă dureau mușchii și puțină febră. Nu acordam atenție. Credeam că am răcit. După aceasta, vineri seara, făceam mâncare la bucătărie și nu aveam miros. Chiar și același usturoi când îl curățam. Tot nu am acordat atenție. Sâmbătă când am vrut să ies în oraș m-am parfumat. Parcă dădeam cu apă. Deloc miros nu aveam. Atunci mi-am dat seama că ceva nu este bine.

- V-ați adresat, deja, la medic?

- Nu m-am adresat la medic. Aceasta este problema. Sâmbătă, duminică nu am avut febră. Marți dimineața a început tusea. Când am început a tuși mai tare și am simțit că mă înădușescș, febră aveam, am chemat ambulanța.

- Se înrăutățea situația...

-Foarte repede. Simțeam că mă înădușesc. Nu-mi ajungea aer. Până a venit ambulanță stăteam doar la balcon. M-au dus la Centrul COVID de la Moldexpo. Mi-au făcut un Roentgen. M-am pus într-o boxă. Au venit medicii și mi-au luat analiză de sânge. Apoi peste o oră mi-au luat analiză pentru COVID-19. Seara vine medicul și îmi zice: Aliona, din păcate, ești testată pozitiv. Cunosc persoane de la mine din casă, vecini care au COVID-19. Eu cred că de aici m-am molipsit, de la lift, cred. Nu circulam cu transportul public. Cu mașina personală plecam la serviciu. La serviciu suntem două în cabinet.

- După Centrul COVID ați fost spitalizată? Cum a decurs tratamentul?

- Primele trei zile foarte rău mă simțeam. Mi-au pus picurători cu Eufelin, apoi mi-au dat injecții intravenoase. Îmi dădeau antibiotic și antivirale. Medicii au fost foarte atenți. Veneau dimineață și ne măsurau temperatura, saturația cu oxigen. Dacă întrebam ceva ne spuneau ce trebuie să facem, cum să respirăm, poziția că nu trebuie să stăm pe spate, dar pe burtă ca să dăm voie la plămâni să respire.

- Cum s-a schimbat viața Dumneavoastră după COVID-19?

- Foarte mult, am început să apreciez tot ce nu apreciam până acum în viață. Cel mai tare mă bucur că sunt sănătoasă și am scăpat. Bine că copiii nu sunt cu mine acasă. Bine că i-am dus la țară, la mama. Și din martie sunt acolo și i-am protejat pe ei. De părinți îmi era frică fiindcă am fost în contact cu ei, de tata fiindcă are diabet zaharat. Tot sunam și întrebam de oamenii cu care am fost în contact dacă la ei este totul este bine, cum se simt, iar dacă au simptome să se adreseze la medic. Era sentimentul de vină ca să nu-i molipsesc.

- Acum sunteți mai atentă?

- Măcar că medicii zic că șansa de a mă îmbolnăvi a doua oară este minimă, dar, tot, mă tem. Eu încă două săptămâni trebuie să stau izolată. Mă uit peste balcon cum oamenii de la noi din casă ies la terenul de joacă, bătrâneii stau pe scaun afară, vorbesc. Eu nu știu la ce se gândesc, mai ale aceștia mai în vârstă. Și mamele iresponsabile care își supun riscul copii, ducându-i pe terenul de joacă.

- Sunt persoane care nu cred că există acest COVID-19

- Da, prieteni, cumetri, eu le spun. Eu nu vreau să mă ascund. Poate prin aceasta eu vreau săi protejez pe ei. Îmi spun că aceasta nu este adevărat, că ai avut bronșită, pneumonie, tot ce vrei numai nu COVID-19. Neagă faptul că există acest virus. Eu le spun că am trecut prin așa ceva și învățați din greșelile mele. Dacă apar simptome apelați medicul de familie.

- Pe final, un mesaj către oamenii care nu respectă aceste reguli de protecție, mai ales că în ultimele zile asistăm la o creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19. Ce le-ați recomanda, ce le-ați spune celor care ignoră aceste reguli sau nu le respectă?

- Aveți mare grijă de voi. Ceea ce este foarte rău la acest virus că este foarte contagios. Cei de la mine din cameră când am stat, când vedeam că suferă, persoanele mai în vârstă, nu pot respira. Chiar și acum când am ieșit din spital, eu când mă scol dimineața mă simt foarte obosită. Corpul meu este foarte epuizat și medicii mi-au zis că am să am probleme în continuare cu plămânii. Vă trebui să am grijă mai mare de sănătatea mea. Este groaznic, când știi că nu poți respira. Te gândești vei ajunge până mâine, o să mai poți îmbrățișa copiii, o să-ți vezi părinții? Mulțumesc medicilor că m-au salvat, dar mă tem că nu o să mai avem locuri în spital. Sistemul nostru medical nu va face față și vor începe să aleagă pe cine să salveze de la moarte.

- Mulțumesc pentru interviu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău