Ce recomandări face Poliția de Frontieră celor care vor să meargă peste hotare în perioada sărbătorilor naționale
-
26 August 2022 14:06
Poliția de Frontieră vine cu recomandări adresate celor care vor și-au planificat să petreacă peste hotare Ziua Independenței și sărbătoarea „Limba noastră”.
Astfel, oamenii legii îndeamnă toți cetățenii care doresc să plece în străinătate, să verifice valabilitatea și statutul documentului de călătorie, cu care intenționează să traverseze frontiera de stat.
În cazul în care planificați să mergeți în călătorie cu copiii minori, asigurați-vă că ați perfectat pașaportul acestora (certificatul de naștere nu este act de călătorie).
Dacă în timpul pregătirilor pentru plecări în străinătate nu sunteți siguri care sunt actele necesare traversării frontierei de stat, nu ezitați să contactați Linia Verde: +373 (22) 259-717 sau consultați rubrica CONDIȚII DE CĂLĂTORIE de pe site-ul instituției www.border.gov.md. La fel, informații despre regulile de intrare în statul de destinație vă pot comunica reprezentanții MAEIE www.mfa.gov.md.
Pentru a evita formarea rândurilor și pentru a nu permite creșterea considerabilă a timpilor de așteptare, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să diversifice alegerea punctelor de trecere pentru traversarea frontierei de stat. Sunt deschise spre circulație cu România șapte puncte de trecere, iar cu Ucraina – 33 de puncte de trecere. Situația reală la trecerea frontierei de stat poate fi vizualizată pe TRAFIC ONLINE (https://border.gov.md/camere-web).
În această perioadă polițiștii de frontieră activează în regim intens de lucru.