Ce prevede proiectul de modificare a Constituției, avizat pozitiv de CC

  • 03 Decembrie 2020 12:50
Ce prevede proiectul de modificare a Constituției, avizat pozitiv de CC

Proiectul de modificare a Constituției, avizat pozitiv, de Curtea Constituțională, prevede excluderea termenului inițial de cinci ani de numire în funcție a judecătorilor și reglementarea numirii judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă. Acesta mai prevede că președintele țării va putea respinge o singură dată candidaturile judecătorilor propuși de Consiliul Superior al Magistraturii, transmite IPN.

Președinta Curții, Domnica Manole, a precizat într-un briefing de presă că toate prevederile proiectului prezentat de Guvern au fost avizate pozitiv. Inițiativa legislativă prevede abrogarea competenței constituționale a președintelui țării de a numi în funcție președinții și vicepreședinții instanțelor judecătorești, la propunerea CSM.

De asemenea, odată cu modificarea Constituției, va fi abrogată procedura de numire în funcție de către Parlament, la propunerea CSM, a președintelui, vicepreședinților și a judecătorilor Curții Supreme de Justiție. Va fi abrogată și cerința privind experiența de zece ani în funcția de judecător necesară pentru accederea în funcția de judecător al CSJ.

Printre prevederile proiectului avizat se numără instituirea condiției promovării și a transferului judecătorului doar cu acordul judecătorului, precum și reglementarea constituțională a imunității funcționale a judecătorului. Este prevăzută și elaborarea, aprobarea și modificarea bugetelor instanțelor judecătorești doar cu obținerea avizului consultativ al CSM.

O altă prevedere că CSM va avea șase membri judecători și șase membri non-judecători. Totodată, președintele CSJ, ministrul justiției și procurorului general vor fi excluși din componența CSM. Urmează să fie modificată durata mandatului membrilor CSM și instituirea interdicției numirii pentru două mandate.

Odată cu pronunțarea avizului pozitiv de către Curte, proiectul poate fi înaintat Parlamentului pentru examinare. De asemenea, poate fi adoptat, însă nu mai devreme de șase luni de la data prezentării inițiativei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău