Ce preț a plătit Transgaz pentru Vestmoldtransgaz

  • 08 Aprilie 2018 09:09
Ce preț a plătit Transgaz pentru Vestmoldtransgaz

Operatorul sistemului de transport al gazelor din România, compania Transgaz va plăti pentru întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz un preț de 180,2 milioane lei (circa 8,8 milioane de euro), cu 200.000 lei moldovenești mai mult decât a fost prețul de pornire. 

Potrivit unui comunicat al companiei românești, citat de Mold-Street, aceasta a acceptat și realizarea unui program de investiții de până la 93 milioane de euro în următorii doi ani.

E vorba în special de construcția conductei Ungheni-Chișinău, ce va avea o lungime de 120 de kilometri și va putea transporta anual 1,5 miliarde de metri cubi de gaz din România spre Republica Moldova, care va permite eliminarea dependenței de 100% de livrările de gaze de la Gazprom.

Privatizarea ce dă contur uneia dintre cele mai semnificative tranzacții efectuate în ultima perioadă de Guvernul Republicii Moldova, s-a realizat prin intermediul societății Eurotransgaz SRL din Moldova, care are ca asociat unic Transgaz.

Totodată compania românească a beneficiat de asistență în pregătirea și finalizarea contractului de privatizare din partea casei de avocatură „Țuca, Zbârcea și Asociații” și a Băncii Comerciale Române Chișinău (BCR Chisinau).

Amintim că ceremonia de semnare a contractului a avut loc pe 28 martie 2018, la sediul Ministerului Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova. 

"Este mai mult decât o privatizare. Este mai mult decât o conductă. Este mai mult decât o investiție. Este mai mult decât o mișcare strategică din partea României sau a Republicii Moldova. Este vorba despre înfrățire și despre unirea românilor cu români", a declarat, la momentul semnării, ministrul român al Economiei Dănuț Andrușcă.

Reamintim faptul că în februarie 2018, în cadrul unei întrevederi cu premierul român Viorica Dăncilă, premierul Pavel Filip a spus că va verifica personal realizarea proiectului pentru a asigura buna desfășurare a acestuia.

Construcția gazoductului Ungheni-Chișinău urmează să demareze la începutul verii anului 2018.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău