Ce pierderi ar fi suferit Armata Rusiei în două luni de război. Pierderile acumulate și de Armata Ucrainei
-
25 Aprilie 2022 11:50
Aproximativ 21.900 de militari ruși ar fi fost uciși, răniți sau capturați de la debutul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, în 24 februarie, potrivit ultimului bilanț publicat luni de către Ministerul Apărării de la Kiev, transmite hotnews.ro.
Sursa citată prezintă ce trupe și echipamente militare ar fi pierdut Rusia
Bilanțul publicat de Armata Ucrainei:
- 21.900 de soldați
- 884 tancuri
- 2.258 de vehicule blindate de luptă
- 411 sisteme ale artileriei
- 149 de sisteme de lansare multiplă de rachete de artilerie MLRS
- 181 de avioane
- 154 de elicoptere
- 8 vase/bărci/nave
- 1.566 de vehicule
- 201 drone
Cifrele prezentate de Ucraina nu pot fi verificate independent, în condițiile date, și trebuie privite cu un grad de scepticism.
Ce pierderi ar fi suferit Ucraina în războiul cu Rusia
Similar, și Rusia anunță că a provocat la rândul său pagube masive forțelor armate ucrainene. În ultimul său bilanț publicat luni, Rusia spune că în total, de la debutul „operațiunii militare speciale”, forțele sale ar fi reușit să distrugă în Ucraina:
- 566 vehicule aeriene fără pilot
- 141 de avioane
- 110 elicoptere
- 265 de sisteme de rachete antiaeriene
- 2.526 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă
- 283 de sisteme de lansare multiplă de rachete MLRS
- 1.096 sisteme de artilerie de câmp și mortiere
- 2.362 de unități de vehicule militare speciale
Nici datele prezentate de Rusia nu pot fi confirmate independent.