Ce înseamnă „Paște”, care e proveniența cuvântului și când vor mai sărbători Învierea în același timp ortodocșii și catolicii
-
16 Aprilie 2023 09:25
Izvorul bucuriei și al păcii în viața creștinului este legătura lui cu Hristos cel Răstignit și Înviat, de aceea în ziua de Paști nu trebuie să fim întristați, ci să ne bucurăm, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învățătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, citat de Agerpres.ro.
„Această sărbătoare a Sfintelor Paști este, așa cum o numea părintele Dumitru Stăniloae, ‘sărbătoarea luminii și a bucuriei’. El spune că Paștele reprezintă ‘o explozie de bucurie care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat din morți’. Deci, bucuria că moartea a fost biruită este bucuria cea mai mare a credinței, care copleșește toate bucuriile trecătoare din viața omului pe pământ și este bucuria care alină toate durerile vieții de pe pământ. De aceea, în ziua de Paști nu trebuie să fim întristați, ci să ne bucurăm”, a spus PF Daniel, la slujba oficiată împreună cu Episcopul vicarul patriarhal Varlaam Ploieșteanul și cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului, Timotei Prahoveanul.
Întâistătătorul BOR a arătat, însă, că în Cântările de Paști se spune că „bucuria, înainte de a fi o stare a sufletului, este o persoană veșnică, este Domnul Iisus Hristos”.
„Cântările ortodoxe de Paște ne spun că bucuria aceasta veșnică, inaugurată prin Învierea lui Hristos, este însuși Domnul Iisus Hristos, numit bucuria veșnică. (…) Bucuria, înainte de a fi o stare a sufletului, este o persoană veșnică, este Domnul Iisus Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe filipeni zicând ‘Bucurați-vă! Și iarăși zic bucurați-vă pururea întru Domnul’. Izvorul bucuriei și al păcii în viața creștinului este legătura lui cu Hristos cel Răstignit și Înviat. De aceea, când nu mai avem bucurie în suflet trebuie să alergăm la Hristos. Rugăciunea și împărtășirea cu Sfintele Taine devin izvor de bucurie din bucuria lui Hristos, bucuria cea veșnică”, a încheiat Patriarhul Daniel.
Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor.
Paștele își trage denumirea de la cuvântul ebraic „Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă „trecere”. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru neființă întru ființă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul și jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paște a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte și pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viață, cât și de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Doi ani la rând, în 2010 și 2011, dar și în 2014 și 2017, Paștele a fost sărbătorit în aceeași zi de toți creștinii – ortodocși, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici și reformați, de cultele neoprotestante.
Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 – la data de 20 aprilie.