Nașterea lui Iisus a început să fie sărbătorită din secolul al III-lea în lumea creștină. Primele sărbători de Crăciun se derulau timp de mai multe zile, din luna noiembrie și până în ianuarie. Alegerea acestei perioade a ținut de o strategie a Bisericii, care a permis dispariția vechilor obiceiuri și tradiții păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății: nașterea lui Iisus, scrie G4Media.

Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creștinismului. Evangheliile nu menționau data nașterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată. La început, nu toate bisericile creștine aveau aceeași dată pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Origini pentru cuvântul „Crăciun”

Originile cuvântului „Crăciun” sunt diverse, controversate și, de multe ori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde „Crăciun” se spune „Natale” (Italia), „Natal” (Portugalia) și „Navidad/ Natividad” (Spania).

Pentru unii istorici, originile cuvântului vin de la vechii gali din Franța, deoarece „Crăciun” („Noel”, în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – „noio” (nou) și „hel” (soare). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii și, în special, la celebrarea solstițiului de iarnă de vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creștine și sărbătorile păgâne se suprapun și se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului „Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – „creatio,- onis” însemnând „naștere”.

În engleză se spune „Christmas” („Mesa de Crăciun”), în germană „Weichnachten” („Nopțile sfinte”), în olandeză „Kerstmis”, iar în greacă „Chrisstouyenna”.

Bradul

Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în fața caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun și-a făcut intrarea și în biserici. Înainte ca tradiția pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porților și tavanelor cu ramuri de iederă.

În Franța, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul. Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605.

Este vorba de descrierile unor brazi de Crăcin din orașul Strasbourg. În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roșii și diverse dulciuri. Tradiția bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franța de prințesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.

În 1841, prințul Albert (originar din Germania), soțul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în fața castelului Windsor din Anglia și a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.

Cu ajutorul coloniștilor, bradul de Crăciun a ajuns și în Statele Unite ale Americii la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Tradiția a fost instaurată și la Casa Albă, în 1840.

În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.

Bradul de Crăciun a ajuns și în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat și iluminat în Sankt Petersburg.

Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului. Spre deosebire de tradiționala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit și în țările creștine protestante și în cele ortodoxe. Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăsește în toate casele creștinilor din lumea întreagă.

Originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor și combină elemente păgâne, protestante și catolice. Înainte de nașterea lui Iisus, romanii își împodobeau casele cu frunze și crenguțe de laur, iederă și brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi și tradiții din lumea întreagă.

Moș Crăciun

Nu este cunoscută originea lui Moș Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul și de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: ”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”. În 1863, acel poem a fost ilustrat.

Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos și bărbos, pe care îl cunoștem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină și o pălărie roșie și zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni. Astfel s-a născut Moș Crăciun și i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărți poștale, în vitrine și în marile magazine, iar uneori pe coșurile caselor. Dar și în visele copiilor, care ezită să renunțe la legendă și să devină adulți, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moșului aducător de cadouri.

Tradiții și obiceiuri în țări ale lumii

Crăciunul este sărbătorit atât de catolici, cât și de protestanți și de ortodocși la aceeași dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite țări păstrează tradiții specifice.

România

Obiceiuri de Ajun și de Crăciun la români

În seara zilei de 24 decembrie, are loc în Banat „Slobozirea roatei de foc”, ceea ce este o indicație că ritul solar de la echinocțiu s-a practicat și la solstițiul de iarnă. Tot în seara de ajun, în Banat, se pune un butuc în vatră, care se numește „Bușteanul Crăciunului” și se crede că focul nu trebuie să se stingă deloc, potrivit „Dicționarului de simboluri și credințe tradiționale românești” (2016), de Romulus Antonescu.

În alte părți ale țării, în noaptea Crăciunului, nu se ard lemne tăiate, ci numai buturugi, cărora, când ajung la incandescență, li se înalță cântări. Zgândărirea focului din cămin ori din vatră cu bâtele de către colindători, în noaptea dinspre Crăciun, nu poate să însemne decât incitarea și învierea focului, adică o simbolică sprijinire sau provocare a învierii soarelui, care, în concepția vechilor popoare, se petrecea în noaptea de 24 spre 25 decembrie, ultima dată fiind considerată ziua nașterii soarelui neînvins.

În Maramureș, când se pregătesc bucatele pentru Crăciun și Anul Nou, din primul aluat se face un colac numit stolnic, care nu se umple cu nimic și care este împodobit cu diferite motive făcute tot din aluat. Picioarele mesei pe care urmează să fie așezat stolnicul sunt legate între ele, pentru ca toți membrii familiei să fie uniți, cum sunt și picioarele mesei.

Pe blatul mesei, se așează mai întâi otavă, iar pe aceasta stolnicul. Otava este prezentă pe masă obligatoriu, pentru că este adunată din mai multe locuri, cuprinde în ea multe flori și este tânără. Stolnicul, pus pe masa cu otavă, nu se mișcă din loc pe parcursul tuturor sărbătorilor de iarnă, dar, în dimineața de An Nou, capul familiei taie felii din colac și le dă fiecărui membru al familiei, precum și fiecărei vite cornute, pentru „a avea noroc și a fi feriți de boale”.

Steaua este semn ceresc, vestind nașterea Mântuitorului, astfel că devine obiect ritual-ceremonial în cadrul obiceiurilor de iarnă, motivul apărând și în cântecele „de stea” care se practică din Ajun și până pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan.

Țăranii cred că Moș Ajun a fost baci în slujbă la Moș Crăciun, stăpânul de oi în staulul unde Fecioara l-a născut pe Iisus. În ziua de Ajun copiii și adulții colindă. Gazdele le dau „colindițe” – covrigi, nuci, mere, colăcei, o cană cu vin. În ziua de Ajun este bine să ajunezi ca să ai sănătate și noroc în anul care urmează, scrie Vlad Manoliu în „Sărbători românești”.

În afara colindelor din Ajunul Crăciunului mai sunt cântările de dimineață numite și „zori”. Ele sunt răsplătite cu daruri și bani.

Ultimele decenii au adus schimbări importante în obiceiurile românilor. Influențați de tradițiile vestice, oamenii se concentrează pe împodobirea bradului, organizarea mesei de Crăciun, cadouri și petreceri.

Marea Britanie

Pe parcursul întregii luni decembrie, englezii își trimit cărți poștale cu urări tradiționale, frumos decorate, pe care le afișează apoi în casele lor până în luna ianuarie. O altă tradiție britanică constă în „crakers” de Crăciun – bomboane mari din hârtie strălucitoare, care ascund mici cadouri și o coroniță care este spartă („crack”) în timpul cinei de Crăciun.

Tot în Marea Britanie a debutat și tradiția Secret Santa. Prin tragere la sorți, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Moș Crăciun secret pentru o altă persoană, oferindu-i mici cadouri. În fiecare an, fundația When You Wish Upon A Star organizează în scopuri caritabile o cursă specială, iar participanții sunt deghizați în Moș Crăciun.

Germania

Germania este țara din care provine tradiția Crăciunului și în care există cele mai bune piețe de Crăciun din lume. Germanii sărbătoresc Crăciunul începând din 6 decembrie, odată cu Moș Nicolae, care vine să le aducă cadouri într-o sanie. Nemții au și o prăjitură tradițională, „casa vrăjitoarei”, ce include pastă de migdale, pască și fructe confiate.

Portugalia

În Ajunul Crăciunului, toată lumea participă la „slujba cocoșului” („missa do galo”) și fiecărui invitat la cină îi este oferită o portocală, în plus față de cadourile tradiționale. În sobă sau în șemineu arde un trunchi de măslin sau de castan, iar toți invitații mănâncă „bacahlau cozido” – batog cu varză, cartofi și ulei de măsline. Urmează 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus și cei 12 apostoli.

Spania

În Spania, pe 24 decembrie se sărbătorește „Nochebuena”. În Ajunul Crăciunului, familiile merg la biserică, apoi iau cina care este bazată pe fructe de mare. Nuga („turron”) este cel mai apreciat desert.

Grecia

Cu ocazia Crăciunului, grecii își decorează casele cu o mică barcă, emblema lor națională. Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujbă și apoi mănâncă fructe uscate. Pe 25 decembrie ei sărbătoresc și ziua morților. Cu această ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor dispăruți. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de sfântul Vasile.

Estonia

În fiecare an, de peste 350 de ani încoace, președintele estonian declară „Armistițiul de Crăciun”. Apoi, toată lumea merge la saună înainte de seara de Crăciun, când se mănâncă porc cu varză, pâine și se bea bere. Apoi, pentru a îmbuna spiritele, se lasă mâncare pe masă și foc în vatră până dimineață.

Polonia

În Polonia, se sărbătorește sfântul Andrei (Andrzejki) cu o zi înainte de prima duminică a Adventului. Unele familii continuă ritualuri tradiționale, precum umplerea cu ceară a broaștei unei uși sau punerea de paie sub fața de masă. Copiii cântă colinde de Crăciun pe străzi, unde sunt amplasate iesle ale Mântuitorului, construite pentru a avea două etaje: unul pentru nașterea lui Iisus, altul pentru eroii naționali.

Italia

În Italia, Crăciunul durează trei zile – din 24 decembrie până pe 26 decembrie. În această perioadă, italienii oferă dulciuri membrilor familiilor, dar și vecinilor, colegilor și prietenilor. Cadourile sunt aduse de Moș Crăciun, Bobo Natale sau Gesy Bambino. La Befana, o vrăjitoare emblematică, preia ștafeta pe 6 ianuarie – de sărbătoarea Regilor – și vine să distribuie bomboane copiilor cuminți și bucăți de cărbune celor ștrengari.

Suedia

Suedezii își decorează ferestrele cu sfeșnice multicolore. Pe 13 decembrie, de Sfânta Lucia, se defilează pe străzi și se mănâncă Lussekatter, brioșe cu șofran. Sfânta Lucia este patroana luminii. Sunt organizate procesiuni, în timpul cărora participanții, îmbrăcați în alb, țin în mâini lumânări și defilează în jurul școlilor și bisericilor. Potrivit legendei, sfânta Lucia purta pe cap o coroană de lumânări, care îi permitea să continue să îi hrănească pe creștinii ascunși în catacombele Romei antice. În seara de Crăciun, fiecare cadou este însoțit de un mic sonet sau o strofă în versuri – o veche tradiție suedeză.

Japonia

În Japonia, rezidenții nu celebrează Crăciunul, ci Anul Nou. Cu această ocazie, o masă foarte rafinată este organizată în casa șefului familiei. Ingredintele, alese cu mare atenție, sunt în general următoarele: homar, vin de orez, pâine cu pește, portocale, castane coapte. Mesele sunt decorate cu flori de crizanteme și frunze de ferigă.

Canada

În Canada, are loc în fiecare an marea paradă de Crăciun, în timpul căreia copiii pot să se întâlnească cu Moș Crăciun, căruia îi scriu din timp foarte multe scrisori. În seara de Crăciun, canadienii păstrează lapte și biscuiți pentru Moș Crăciun, atunci când acesta trece pe la casele lor.

Rusia

În Rusia, Crăciunul e sărbătorit pe 7 ianuarie. Cu o zi înainte, oamenii merg la slujbă la biserică, apoi servesc o masă tradițională, din care nu lipsesc gâsca umplută cu mere, votca și ceaiul. Apoi, sunt lăsate firimituri de pâine pe masă, pe timpul nopții, în memoria defuncților. Copiii primesc cadouri în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Moș Gerilă.

Statele Unite

Deși Ziua Recunoștinței („Thanksgiving”) este cea mai importantă sărbătoare națională în Statele Unite, Crăciunul are la rândul lui un loc extrem de important. Cu această ocazie, americanii își decorează casele și cutiile pentru scrisori cu mici acadele în culorile alb și roșu. Apoi, ei degustă o specialitate ancestrală, celebrul lichior cu ouă bătute, scorțișoară și nucșoară, simbol al convivialității.

Finlanda

În Finlanda, Crăciunul se celebrează de mai multe ori. Într-adevăr, înainte de data de 25 decembrie, tradiția cere ca familiile, comunitățile religioase, sportive, companiile și grupurile de prieteni să organizeze mici petreceri împreună. Finlandezii beau „glog”, un vin fiert tradițional, condimentat, iar tinerii dansează și se distrează. De Crăciun, Moșul, venind din Laponia, trece pe la fiecare casă, cu sania trasă de reni, pentru a lăsa cadouri pentru copii.

Mexic

Din 16 până pe 24 decembrie, în sate, este organizată sărbătoarea Posada. Organizați în grupuri mici, sătenii trec de la o casă la alta pentru a cere ospitalitate. Este o modalitate de a recrea călătoria lui Iosif și a Mariei din Nazareth până în Beetlem. În timpul festivităților, oamenii se roagă, reconstituie scena Nașterii Domnului, cântă, iar copiii sunt invitați să deșire celebrele „piñata” cu lovituri de bâtă, pentru a mânca apoi dulciurile din interiorul acelor figurine.

Filipine

Filipine reprezintă una dintre cele mai însemnate țări catolice din Asia. În fiecare dimineață, în cele nouă zile care preced Crăciunul, credincioșii celebrează mesa cocoșului, denumită astfel pentru că începe la ora 04.00. În fiecare seară, în fața fiecărei case este aprins un „parol”, un felinar în formă de stea, ce reamintește de David, care i-a ghidat pe regii-magi.

Irlanda

În Irlanda, Moș Crăciun primește o bere Guinness, un pahar de whisky sau pateu cu carne. Festivitățile încep în barurile locale încă din seara de 24 decembrie, până la slujba de la miezul nopții. Sărbătorile continuă până pe 26 decembrie inclusiv, care este la rândul ei o zi de sărbătoare – Stephen’s Day (ziua Sfântului Ștefan). Irlandezii petrec acea ultimă zi liberă luând cina în familie, asistând la curse hipice sau continuând distracția în cluburi și baruri.

Franța

Celebra ruladă „Bûche de Noël” („Buturuga de Crăciun”) se spune că provine din Franța. Francezii puneau o buturugă veritabilă în vatră, la întoarcerea de la slujba de la miezul nopții, alături de resturile celei pe care au ars-o cu un an în urmă. Era o modalitate de a marca trecerea într-un nou an.

Cenușa acelei buturugi speciale era păstrată, adeseori presărată cu sare, vin, aghiasmă și chiar miere – pentru a fi dispersată apoi în diverse locuri din gospodărie, pentru a apăra familia și a-i aduce prosperitate. În schimb, celebra ruladă este o prăjitură delicioasă în forma unei buturugi tradiționale, ornată cu mici decorațiuni de Crăciun. Se spune că a fost preparată pentru prima dată de un cofetar francez la Paris în anul 1834.