CCA va colabora cu autoritatea portugheză de reglementare a mass-media
-
07 Septembrie 2016 22:51
Consiliul Coordonator al Audiovizualului și autoritatea portugheză de reglementare a mass-mediei (ERC) au semnat un acord de colaborare, care prevede schimb de experiență în ceea ce ține de reglementarea domeniului audiovizualului.
Acordul a fost semnat de președintele CCA, Dinu Ciocan, și președintele ERC, Carlos Magno, la Chișinău, transmite IPN.
„Acest acord este unul foarte important pentru Republica Moldova și pentru noi, ca autoritate de reglementare, întrucât experiența țării pe care o reprezentați în domeniul audiovizualului este una foarte bogată și vastă”, a menționat Dinu Ciocan, adresându-se colegului portughez.
Acordul prevede preluarea celor mai bune practici în ceea ce ține de monitorizarea serviciilor de programe, în special în ceea ce ține de reflectarea campaniilor electorale, asigurarea protecției copiilor în serviciile de programe. „Suntem într-o perioadă de tranziție de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, de aceea experiența autorității pe care o reprezentați va fi foarte importantă”, a mai spus președintele CCA.
Președintele ERC, Carlos Magno, în următoarele trei luni își încheie mandatul la instituția portugheză de reglementare a mass-media, dar a declarat că documentul semnat este o garanție a faptului că această colaborare va continua.
Acordul prevede schimburi de delegații, participarea împreună la diferite evenimente din domeniul audiovizualului. De asemenea, membrii CCA vor putea apela la reprezentanții ERC când vor avea nevoie de informații și consultații privind reglementarea audiovizualului.