Potrivit sursei citate, sesizarea s-a referit la controlul constituționalității textelor „[…] atribuțiile Consiliului Suprem de Securitate […] se aprobă de Președintele Republicii Moldova” și „Procurorul General” din articolul 12 alin. (4) din Legea securității statului nr. 618 din 31 octombrie 1995, precum și a întregului articol 12 din aceeași Lege, sub aspectul omisiunii legislatorului de a reglementa atribuțiile Consiliului Suprem de Securitate.

În sesizare au fost invocate mai multe vicii de adoptare și votare a unui amendament din decembrie 2016, care prevedea introducerea Procurorului General în calitate de membru din oficiu al Consiliului. Procurorul General a mai invocat lipsa reglementărilor exprese în legislație a atribuțiilor Consiliului. De aseemenea, în sesizare s-a menționat despre faptul că prezența Procurorului General în componența CSS afectează separația puterilor în stat și periclitează independența și autonomia Procuraturii.

Referitor la criticile privind viciile procedurii de adoptare și de votare a amendamentului, Curtea a menționat că a enumerat standardele pluralismului politic și ale dezbaterii parlamentare democratice și și-a instituit controlul pe baza acestora începând cu Hotărârea nr. 14 din 27 aprilie 2021. În Hotărârea menționată, Curtea a reținut că competența sa în materia controlului constituționalității procedurii parlamentare este limitată și poate verifica constituționalitatea unei legi sub aspectul procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esențial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituție sau care poate fi clar dedus dintr-un principiu constituțional. Curtea menționează că ar fi contrar principiului certitudinii juridice dacă ar supune controlului de constituționalitate, sub aceste aspecte, legi adoptate și/sau modificate înainte de 27 aprilie 2021. Mai mult, ar exista pericolul ca un număr extins de legi să fie declarate neconstituționale pentru nerespectarea unor standarde pe care Curtea le-a precizat în Hotărârea menționată și pe care anterior nu le includea în sfera controlului constituțional.

Referitor la  pretinsa subordonare a Procuraturii față de Președintele Republicii Moldova și a faptului că Președintele aprobă componența și atribuțiile CSS, Curtea subliniază că a analizat aceste chestiuni în Hotărârea nr. 25 din 29 octombrie 2020.

În Hotărârea menționată, Curtea a reținut că, potrivit articolului 33 alin. (1) lit. c)-e) din Legea cu privire la Procuratură, independența procurorului este asigurată prin: inviolabilitatea lui; marja discreționară decizională a procurorului în exercițiul funcției, acordată prin lege; stabilirea interdicției privind imixtiunea altor persoane sau autorități în activitatea procurorului. De asemenea, articolul 34 alin. (1) din aceeași Lege stabilește că inviolabilitatea procurorului asigură garanții de protecție împotriva oricăror intervenții și imixtiuni în activitatea acestuia. De asemenea, Curtea a subliniat că o serie de instrumente juridice internaționale au stabilit și au dezvoltat principiul independenței procurorilor.

Curtea a mai constatat în Hotărârea menționată că, Codul de procedură penală conține garanții pentru protejarea informațiilor, datelor sau probelor din cadrul urmăririi penale, fiind stabilite în mod expres condițiile de divulgare a acestora și răspunderea penală pentru nerespectarea confidențialității materialelor urmăririi penale. Așa cum decurge din scopul și obiectul articolului 212 alin. (1) din Codul de procedură penală, regimul confidențialității materialelor urmăririi penale depinde exclusiv de autorizația persoanei care efectuează urmărirea penală sau de cea a persoanei abilitate cu controlul asupra activității urmăririi penale. În acest sens, Curtea a reținut că, în baza articolului 12 alin. (7) din Legea securității statului, Consiliul posedă competența de a solicita furnizarea oricăror date sau informații de la Procuratură, însă Procuratura poate refuza, potrivit articolului 212 alin. (1) din Codul de procedură penală, comunicarea informațiilor și materialelor urmăririi penale. Comunicarea unor asemenea informații Consiliului ar semnifica, în sensul articolului 212 alin. (1) din Codul de procedură penală, darea lor spre publicitate, pentru că orice autoritate care nu are legătură cu activitatea de urmărire penală face parte din noțiunea autonomă de „public”. De asemenea, Consiliul nu poate influența activitatea Procuraturii, inclusiv marja discreționară decizională a vreunui procuror. În Hotărârea citată, Curtea a mai reținut că autoritățile publice de rang constituțional pot furniza informațiile solicitate în măsura în care această acțiune nu aduce atingere statutului și autonomiei lor prevăzute de Constituție.

Așadar, Curtea a observat că prevederile contestate nu afectează independența și autonomia Procuraturii și, prin urmare, articolul 124 din Constituție nu este incident în prezenta cauză.

În baza acestor argumente, Curtea a constatat că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Decizia este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.