Cazul Epstein: Doi miniștri francezi cer o anchetă în Franța

  • 12 August 2019 19:35
Cazul Epstein: Doi miniștri francezi cer o anchetă în Franța

Doi miniștri francezi au solicitat luni deschiderea unei anchete în Franța cu privire la cazul Jeffrey Epstein, un finanțist american care s-a sinucis în închisoare în timp ce era urmărit penal pentru presupuse agresiuni sexuale asupra unor minore, relatează AFP, preluat de Agerpres.

''Ancheta americană a evidențiat legături cu Franța. Astfel, ni se pare fundamental pentru victime ca în Franța să se deschidă o anchetă, astfel încât să fie totul clar'', se arată într-un comunicat al secretarilor de stat Marlene Schiappa (Egalitate femei/bărbați) și Adrien Taquet (Protecția copilului), fără a oferi detalii suplimentare în această etapă a anchetei.

''Moartea domnului Epstein nu trebuie să priveze victimele de justiția la care au dreptul: este o condiție esențială pentru reconstrucția lor, este de asemenea o condiție pentru o protecție mai eficientă a viitorului altor fete în fața acestui tip de rețele organizate, în fața acestui tip de prădători'', au scris Schiappa și Taquet.

Într-o scrisoare adresată procurorului Republicii din Paris și reprodusă pe site-ul revistei L'Obs, asociația Innocence en danger (IED) (Inocența în pericol) indică faptul că i-a trimis procurorului un raport pe 23 iulie și subliniază că ''Franța este preocupată de acest dosar deoarece investigații efectuate de FBI dezvăluie implicarea mai multor persoane cu cetățenie franceză''. IED citează o ''sursă de încredere'' conform căreia ''mai multe victime ale rețelei de prostituție create de Jeffrey Epstein și complicii săi au și cetățenie franceză''.

Moartea în închisoare a finanțistului american Jeffrey Epstein, în vârstă de 66 de ani, a dat naștere imediat mai multor teorii ale conspirației și unui scandal în Statele Unite, unii crezând mai mult în ipoteza unei crime decât în cea a sinuciderii, din cauza numeroaselor conexiuni ale cazului cu cercurile de putere.

Epstein, care fusese plasat în detenție la 8 iulie pentru exploatare sexuală și asociere cu infractori în vederea exploatării sexuale a zeci de minore în reședințele sale de lux, în special din New York și Florida. Moartea sa este anchetată Biroul Federal de Investigații 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău