Cauza penală în privința Marinei Tauber și a Partidului Politic ,,Șor”, trimisă în instanța de judecată. Suma finanțării ilegale a partidului fiind de peste 195 milioane de lei

  • 20 Iunie 2023 14:03
Cauza penală în privința Marinei Tauber și a Partidului Politic ,,Șor”, trimisă în instanța de judecată. Suma finanțării ilegale a partidului fiind de peste 195 milioane de lei

Procuratura Anticorupție anunță despre trimiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale în privința Marinei Tauber și a persoanei juridice, Partidului Politic ,,Șor”, învinuiți de patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat (art. 30, 42 alin. (2), 45, 1812 alin. (1); art. 30, 42 alin. (3), 45, 1812 alin. (5); art. 42 alin. (2), 45, 1812 alin. (1) și art. 30, 42 alin. (3), 45, 1812 alin. (5) din Codul penal).

Urmărirea penală a fost pornită în luna ianuarie 2022, în temeiul sesizării Inspectoratului Național de Investigații și a Comisiei Electorale Centrale.

Conform probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informație și Securitate, s-a constatat că, Marina Tauber participând în calitate de candidat desemnat de către Partidul Politic „Șor” la funcția de primar al mun. Bălți, în campania electorale din 21 noiembrie 2021, în mod intenționat și în înțelegere prealabilă cu trezorierul partidului, acționând la îndemnul și în strictă coordonare cu grupul criminal organizat condus de, Ilan Șor, a recepționat de la grupul criminal organizat mijloace bănești în sumă de 9 752 000 lei, din care suma de 740 464,50 lei, a introdus-o fals în formularele de donații din numele a 104 persoane fizice care în realitate nu au donat această sumă de bani, date false pe care le-a înscris în rapoartele privind gestiunea financiară a campanile electorale, prin substituirea, ascunderea identității donatorilor, a volumului mijloacelor acumulate și utilizate, iar ulterior rapoartele le-a semnat personal și înregistrat la Comisia Electorală Centrală.

Tot ea, a acceptat cu bună știință finanțarea concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat, în perioada alegerilor locale noi pentru funcția de primar al mun. Bălți din 21 noiembrie 2021, în sumă de 9 752 000 lei.

De asemenea, Tauber Marina, a săvârșit cu intenție, în calitate de autor, falsificarea raportului privind gestiunea financiară a partidelor politice în intenția de a substitui, a ascunde identitatea donatorilor, volumul mijloacelor acumulate, destinația și volumul mijloacelor utilizate, precum și utilizarea unor fonduri nedeclarate, neconforme, venite din străinătate, săvârșite în proporții mari.

Totodată, Marina Tauber mai este învinuită că, în calitate de vicepreședinte a Partidului Politic „Șor”, în interesele formațiunii politice, a acceptat cu bună știință finanțarea partidului politic, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, în sumă totală de 195 518 013 lei, surse financiare ilicite care au fost integrate în activitatea și întreținerea partidului, în scopul promovării și realizării intereselor grupului criminal organizat pe arena politică din Republica Moldova, de acaparare a puterii în stat.

Astfel, din suma totală de 195 518 013 lei, aproximativ 8,5 milioane lei au fost transmiși sub controlul organului de urmărire penală, iar aproximativ 9 milioane lei au fost depistați și ridicați în cadrul efectuării perchezițiilor.

Învinuiții nu au recunoscut faptele comise, iar cauza penală în 67 de volume, împreună cu rechizitoriul pe 348 file, a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 250 000 la 450 000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice, se arată în comunicatul instituției.

La moment, inculpata Marina Tauber se află sub măsura preventivă – arestul la domiciliu, până la 30 iunie 2023.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:0,51 m/s
Fri
7
Sat
7
Sun
7
Mon
7
Tue
6
Arhivă Radio Chișinău