Сăutare:turism UE
Proiectele turistice din R. Moldova, susținute prin granturi de până la 750 de mii de lei
Organizațiile necomerciale din Republica Moldova care dezvoltă inițiative în domeniul turismului pot beneficia de finanțări nerambursabile de până la 750 de mii de lei, prin Programul „Turism…
-
19 Iunie 20:20
Noi oportunități de dezvoltare a sectorului turistic al R. Moldova: creșterea cu 30 la sută a numărului de turiști și susținerea întreprinderilor din sector
Republica Moldova își propune majorarea cu cel puțin 30% a numărului de turiști și implementarea, până în anul 2029, a cel puțin șase programe de consolidare a capacităților pentru întreprinderile…
-
18 Iunie 20:00
Proceduri simplificate pentru despăgubirea pasagerilor curselor aeriene din UE, acord provizoriu
Negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu cu privire la actualizarea drepturilor pasagerilor curselor aeriene. Astfel, procedurile de despăgubire…
-
16 Iunie 11:45
UE pregătește o nouă lovitură pentru Kremlin: miniștrii de externe analizează noi sancțiuni împotriva Rusiei
Miniștrii de externe din țările membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la Luxemburg, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), unde vor discuta despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva…
-
15 Iunie 13:47
Republica Moldova, pe locul trei în Europa la accesibilitatea cazărilor turistice pe termen scurt
Republica Moldova se situează pe locul trei în topul celor mai accesibile țări europene pentru cazări turistice pe termen scurt, potrivit unui nou studiu internațional realizat pe baza datelor AirDNA…
-
03 Iunie 18:32
R. Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism
Extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Turcia în domeniile culturii, patrimoniului și turismului a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre ambasadorul Republicii Moldova în Turcia,…
-
03 Iunie 16:18
Turismul poate deveni un instrument important de dezvoltare economică și regională, conferință
Turismul poate deveni un instrument important de dezvoltare economică și regională pentru Republica Moldova, inclusiv prin valorificarea gastronomiei, peisajelor și comunităților locale. Declarația…
-
26 Mai 12:41
R. Moldova va participa la China International Import Expo. Popșoi: „O platformă importantă care va deschide noi oportunități pentru exportatorii noștri”
Republica Moldova va participa la cea de-a noua ediție a expoziției China International Import Expo, una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate comerțului și importurilor din…
-
25 Mai 12:37
Ministrul de externe Mihai Popșoi merge în vizită oficială în China
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, va efectua, în perioada 21-25 mai, o vizită oficială în Republica Populară Chineză, la invitația ministrului Afacerilor Externe,…
-
19 Mai 13:40
Scumpirea pachetelor turistice trebuie anunțată cu cel puțin 20 de zile înainte de călătorie
Agențiile de turism trebuie să anunțe orice creștere a prețului la pachetele turistice cu cel puțin 20 de zile înainte de călătorie. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare…
-
18 Mai 14:15
Republica Moldova va încheia un acord în domeniul serviciilor aeriene cu Bosnia și Herțegovina
Republica Moldova și Bosnia și Herțegovina vor încheia un Acord în domeniul serviciilor aeriene. Decizia de inițiere a negocierilor a fost aprobată astăzi de Guvern.
-
06 Mai 13:15
Atenționare de călătorie pentru Grecia: Grevă în transportul public de 1 mai
Ministerul Afacerilor Externe din România informează cetățenii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia asupra faptului că vineri, 1 mai 2026, a fost anunțată…
-
01 Mai 12:20
Peste 2,7 milioane de cetățeni ai R. Moldova au beneficiat de regimul de călătorii fără vize în UE și spațiul Schengen
La 12 ani de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, autoritățile anunță că peste 2,7 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au beneficiat de călătoriile fără viză în…
-
28 Aprilie 10:38
Revitalizarea satelor din R. Moldova: Comunitățile, chemate să-și modeleze viitorul european
Succesul revitalizării satelor din Republica Moldova depinde de implicarea directă a locuitorilor în modelarea propriului viitor, trecând de la politici impuse la soluții dezvoltate de jos în sus.…
-
25 Aprilie 14:43
ATIC lansează un program de instruire în AI pentru mediul de afaceri
Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), în parteneriat cu Tekwill Academy și cu sprijinul UMAEF, a lansat programul „Inteligența artificială pentru companii”, destinat întreprinderilor…
-
24 Aprilie 20:20
Germania a refuzat intrarea pe teritoriul său a mai multor cetățeni moldoveni. Atenționarea Ambasadei R. Moldova la Berlin
Ambasada Republicii Moldova la Berlin vine cu câteva clarificări importante, în contextul cazurilor recente în care unor cetățeni moldoveni li s-a refuzat intrarea în state ale UE, inclusiv Germania.
-
23 Aprilie 18:08
Raport: Economia Republicii Moldova, în creștere în 2025: investițiile și consumul au susținut avansul
Economia Republicii Moldova a înregistrat o evoluție pozitivă în anul 2025, marcând o consolidare a activității economice, susținută de creșterea investițiilor, performanțe solide în sectoare-cheie…
-
17 Aprilie 17:22
Iașul a donat peste 46.000 de litri de apă municipiilor Bălți și Soroca, afectate de poluarea râului Nistru în urma atacurilor rusești din Ucraina
Primarul Mihai Chirica a anunțat că s-au colectat peste 46.000 de litri de apă potabilă în cadrul unei campanii de sprijin pentru municipiile Bălți și Soroca (Republica Moldova), afectate de poluarea…
-
08 Aprilie 15:10
MALURI DE PRUT | România și Rep. Moldova, interconectate prin proiecte comune de dezvoltare - Ion Ștefanovici, președintele CAPDR (AUDIO)
La finalul lunii mai, o delegație comună de pe ambele maluri ale Prutului, formată din primari și președinți de județe și raioane, mediu de afaceri, ONG-uri și mass media, urmează să meargă…
-
07 Aprilie 12:18
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Orașul italian de coastă Vallecrosia își va schimba numele în Vallecrosia al Mare astfel încât turiștii să înțeleagă mai lesne că este amplasat la malul mării, au decis cetățenii în urma…
-
05 Aprilie 13:20

