Сăutare:Servicii medicale
Numărul locuitorilor din regiunea transnistreană asigurați în sistemul medical al R. Moldova s-a triplat în ultimul an
Numărul cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliul în regiunea transnistreană înregistrați în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală a crescut semnificativ în ultimul an. Potrivit…
-
16 Iulie 14:55
Peste 1000 de petiții, înregistrate la CNAM în primele șase luni ale anului. Cele mai multe vizează statutul de asigurat și accesul la servicii medicale
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a înregistrat, în primele șase luni ale anului curent, peste 1000 de petiții, cu aproximativ 40 mai multe decât în aceeași perioadă a anului…
-
16 Iulie 10:49
OMS avertizează: cazurile de cancer ar putea crește cu aproape 67% până în 2050
Numărul cazurilor de cancer la nivel mondial este estimat să crească cu aproximativ 66,7% până în anul 2050, pe fondul îmbătrânirii populației, al creșterii demografice și al expunerii tot mai…
-
11 Iulie 13:30
R. Moldova poate solicita debursarea celei de-a treia tranșe din Mecanismul de Reformă și Creștere. Au fost realizate peste 90% din măsurile planificate pentru semestrul I al anului 2026
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile planificate pentru semestrul I al anului 2026 în cadrul Agendei de reforme aferente Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027.…
-
10 Iulie 13:00
CNAM a acumulat venituri de circa 7,3 miliarde de lei în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acumulat în fondurile de Asigurare Obligatorie de Asistență Medicală (AOAM) venituri de circa 7,3 miliarde de lei. Acumulările în primele…
-
02 Iulie 19:59
Suspendarea executării pedepsei, exclusă pentru formele agravante ale traficului de ființe umane
Persoanele condamnate pentru formele agravante ale traficului de ființe umane nu vor mai putea beneficia de suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prevederea se regăsește într-un proiect…
-
02 Iulie 17:08
Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit
Ministerul Sănătății a prezentat noile norme de organizare a asistenței medicale primare, aprobate prin Ordinul nr. 436, document care urmărește consolidarea serviciilor medicale la nivel comunitar,…
-
24 Iunie 12:33
Investiții în modernizarea a 20 de școli și zece instituții medicale: Sprijin financiar acordat de UE și BEI
Un număr de 20 de instituții de învățământ din rețeaua școlilor-model din Republica Moldova vor fi renovate și dotate cu echipamente moderne, oferind condiții mai bune de studii pentru circa…
-
19 Iunie 15:17
CNAM: Reguli noi pentru accesul la operațiile de cataractă și protezare
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) introduce un nou mecanism de organizare a accesului la operațiile de cataractă și la protezarea aparatului locomotor, în cadrul unui regulament…
-
18 Iunie 08:17
Curtea de Conturi a identificat neconformități în administrarea fondurilor sociale și medicale
Curtea de Conturi a semnalat mai multe neconformități în administrarea fondurilor sistemului public de asigurări sociale și medicale, în cadrul examinării rapoartelor privind executarea bugetului…
-
16 Iunie 19:10
Absolvenții USMF „Nicolae Testemițanu” au depus Jurământul Medicului și Farmacistului
Circa 1 000 de tineri absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” au depus astăzi Jurământul Medicului și Farmacistului. Ceremonia solemnă s-a…
-
16 Iunie 13:17
Spitalul Republican „Timofei Moșneaga” a fost dotat cu echipamente moderne pentru investigații colonoscopice
Pacienții care au nevoie de investigații colonoscopice la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” vor beneficia de servicii medicale mai rapide, mai sigure și mai precise, după ce instituția…
-
09 Iunie 10:20
Veniturile fondurilor de asigurare medicală au depășit 5,7 miliarde de lei în primele cinci luni ale anului
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acumulat, în primele cinci luni ale anului 2026, venituri de peste 5,7 miliarde de lei în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală…
-
05 Iunie 09:45
Zeci de spitale din Chișinău și Bălți vor fi renovate cu sprijinul Uniunii Europene
Pacienții și personalul medical din 10 instituții medicale din Chișinău și Bălți vor beneficia de condiții mai bune și clădiri mai eficiente energetic. Guvernul a aprobat astăzi semnarea Acordului…
-
27 Mai 14:46
Institutul Mamei și Copilului din Chișinău a primit un nou lot de echipamente medicale moderne, donat de „Salvați Copiii România”. Ambasadorul României: MAE a finanțat proiecte în valoare totală de 2,5 milioane de euro
Institutul Mamei și Copilului din Chișinău a primit astăzi un nou lot de echipamente medicale moderne, donat de organizația „Salvați Copiii România”. Lotul include un sistem de videocolonoscopie…
-
26 Mai 13:35
Regiunea transnistreană nu este un conflict înghețat. Este o armă încărcată îndreptată spre flancul Europei. Op-ed de Björn Söder
Suedia a aderat la NATO. Am făcut-o deoarece înțelegem, poate mai bine decât majoritatea, ce înseamnă să trăiești lângă un vecin care tratează suveranitatea ta ca pe un concept negociabil. Această…
-
25 Mai 14:10
Ministrul Sănătății a reafirmat la Geneva angajamentul R. Moldova pentru consolidarea sistemului național de sănătate
Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru consolidarea sistemului național de sănătate, dezvoltarea serviciilor medicale centrate pe pacient și intensificarea cooperării internaționale…
-
19 Mai 20:00
Peste 3,4 miliarde de lei au fost alocați de CNAM în 2025 pentru asistența medicală primară
Peste 3,4 miliarde de lei au fost alocați anul trecut din fondurile AOAM pentru acordarea asistenței medicale primare. Din această sumă, CNAM a direcționat peste 845 de milioane de lei pentru acoperirea…
-
19 Mai 10:58
Audit: Cetățenii asigurați au așteptat anul trecut circa 4 luni rândul la investigații medicale
Anul trecut, cetățenii asigurați au fost nevoiți să aștepte investigațiile medicale esențiale pentru depistarea bolilor și monitorizarea tratamentului aproape patru luni. Totodată, peste 40 de…
-
15 Mai 17:15
Vicepremierul Valeriu Chiveri: Fondul „Împreună”, rezultat al administrării defectuoase a regiunii transnistrene
Fondul social „Împreună” inițiat de așa-numita administrație de la Tiraspol este rezultatul unei administrări defectuoase a regiunii transnistrene și reprezintă „o acțiune politică pentru…
-
13 Mai 17:37

