Сăutare: securitate socială
Mihai Popșoi a discutat cu ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani, despre aprofundarea relațiilor bilaterale și parcursul european al Republicii Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi, aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Republicii Italiene, Antonio Tajani. Cei doi oficiali…
-
18 Noiembrie 16:06
A fost aprobat bugetul UE pentru anul 2025, negociat de eurodeputatul român Victor Negrescu. Acesta prevede o creștere de 10,5 mlrd de euro față de anul trecut (FOTO, VIDEO)
Negociatorul-șef al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, a obținut, după zeci de ore de negocieri, acordul interinstituțional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025,…
-
16 Noiembrie 17:12
Acces deplin la pensii și prestații sociale pentru cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Italia. Alexei Buzu a semnat la Roma Acordul bilateral moldo-italian de securitate socială
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a semnat astăzi, 31 octombrie, la Roma, Acordul bilateral de securitate socială moldo-italian, cu omologul său italian, Ministra Marina Elvira Calderone,…
-
31 Octombrie 17:37
Kremlinul recurge la tactici de dezinformare și fonduri ilicite pentru a împiedica plebiscitul din Republica Moldova și a influența rezultatele alegerilor prezidențiale (Revista presei)
Cine sunt vandalii care au aruncat cu vopsea pe clădirea Guvernului și ce legături au la Moscova, detaliază anticorupție.md. Polițiștii au reținut două persoane instruite la Moscova și achitate…
-
30 Septembrie 10:39
Vești bune pentru cetățenii Republicii Moldova angajați în Italia. Perioadele de contribuție, agregate la stabilirea pensiei
La stabilirea pensiei sau a altor prestații, anii de muncă realizați în Moldova și Italia ar putea fi recunoscuți și agregați, indiferent de țara în care s-a lucrat. Astfel, cetățenii ar putea…
-
27 Septembrie 17:26
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, va efectua o vizită oficială la Roma
Mâine, 26 septembrie, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, va efectua o vizită oficială la Roma.
-
25 Septembrie 14:37
R.Moldova și UE: un parteneriat avantajos în dezvoltare. Op-Ed de Dr. Dorina Baltag
Uniunea Europeană (UE) a fost de multă vreme un far de stabilitate, prosperitate și cooperare în Europa, oferind statelor sale membre și țărilor vecine oportunități de neegalat de creștere și…
-
20 August 08:10
Liderii europeni la Summitul CPE din Marea Britanie: Ne consolidăm cooperarea pentru a susține un viitor prosper pentru Rep. Moldova
Președinta Maia Sandu a participat astăzi la summitul Comunității Politice Europene, care s-a desfășurat în Marea Britanie, la care s-au discutat subiecte precum războiul Rusiei împotriva Ucrainei,…
-
18 Iulie 17:02
Rep.Moldova inițiază negocieri cu Slovenia privind semnarea unui acord în domeniul securității sociale
Moldovenii stabiliți în Republica Slovenia vor putea benefica de pensii și de alte indemnizații sociale. Decretul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, privind inițierea negocierii Acordului…
-
21 Iunie 14:40
De astăzi intră în vigoare Acordul în domeniul securității sociale cu Spania
Acordul în domeniul securității sociale semnat cu Regatul Spaniei intră în vigoare pe 1 iunie. În baza acordului, cetățenii Republicii Moldova care muncesc sau au muncit în Spania vor avea dreptul…
-
01 Iunie 09:00
Cetățenii din Republica Moldova stabiliți în Slovenia vor putea beneficia de pensii și de alte indemnizații sociale
Moldovenii stabiliți în Republica Slovenia vor putea benefica de pensii și de alte indemnizații sociale. În ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat…
-
10 Aprilie 16:59
Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova va beneficia de expertiza Greciei și României. A fost semnat Memorandumul de înțelegere la nivel parlamentar
Un Memorandum de înțelegere a fost semnat în cadrul Reuniunii trilaterale a președinților comisiilor afaceri externe din Parlamentul Republicii Elene, al României și al Republicii Moldova. La eveniment,…
-
09 Aprilie 11:54
Cetățenii Republicii Moldova care au muncit legal în Republica Letonia ar urma să beneficieze de pensii
Moldovenii stabiliți în Letonia vor putea beneficia de pensii sau de alte prestații sociale, după ce Parlamentul a ratificat un acord în domeniul securității sociale, semnat la Bruxelles în decembrie…
-
15 Martie 09:59
Franța: Datele personale a 33 de milioane de persoane au fost compromise în urma celui mai amplu atac cibernetic din istorie
Jumătate din populația Franței este afectată de un misterios atac cibernetic. Datele personale a circa 33 de milioane de persoane au fost compromise, în ceea ce pare a fi cel mai amplu incident de…
-
10 Februarie 13:33
Cetățeni din R. Moldova angajați la negru făceau curățenie în cel mai scump hotel din Germania
O razie a poliției germane la 163 de hoteluri și pensiuni din toată Germania a dus la descoperirea a 81 de cazuri suspecte de angajare la negru, din care nouă persoane se aflau în țară ilegal. „Patru…
-
08 Decembrie 2023 11:47
Aproape 2 mii de prestații sociale sunt stabilite în baza acordurilor cu alte state
Circa două mii de moldoveni beneficiază de prestații sociale acordate în baza acordurilor internaționale de securitate socială încheiate de Republica Moldova cu alte state, transmite IPN.
-
17 Noiembrie 2023 13:03
Funcția de șef al Inspectoratului de Stat al Muncii devine funcție de demnitate publică
Funcția de director al Inspectoratului de Stat al Muncii va deveni funcție de demnitate publică. Deputații au votat în lectura a doua un proiect de lege care prevede acest lucru, relatează serviciul…
-
09 Noiembrie 2023 18:50
Raportul Comisiei Europene de evaluare a progreselor statelor candidate, un pas înainte pentru Ucraina
Comisia Europeană va publica miercuri un raport de evaluare a progreselor statelor candidate la UE; se așteaptă ca executivul european condus de Ursula von der Leyen să recomande un pas înainte pentru…
-
06 Noiembrie 2023 16:39
Zeci de morți, nu sute, la spitalul din Gaza, afirmă un serviciu de informații din Europa
Tirul mortal asupra unui spital din Gaza, pentru care Israelul și mișcările armate palestiniene se acuză reciproc, a făcut „câteva zeci de morți”, și nu sute, a declarat miercuri pentru AFP…
-
19 Octombrie 2023 09:30
Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Albania sau Ucraina vor putea beneficia de pensii
Cetățenii moldoveni care au muncit în Ucraina sau Albania ar putea beneficia de pensii sau de alte prestații sociale. Membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană au aprobat…
-
06 Octombrie 2023 11:58