Câți ruși și-ar dori rămânerea la putere a lui Vladimir Putin (sondaj)

  • 29 Februarie 2020 11:30
Câți ruși și-ar dori rămânerea la putere a lui Vladimir Putin (sondaj) Time.com

Aproximativ jumătate dintre ruși cred că președintele Vladimir Putin ar trebui să se mențină la putere după ce actualul său mandat prezidențial se va încheia în patru ani, în timp ce cealaltă jumătate consideră contrariul, arată un sondaj de opinie dat publicității vineri, informează dpa, citată de Agerpres.

Întrebați într-un sondaj la nivel național dacă Putin ar trebui să se retragă de la conducerea Rusiei după anul 2024, circa 46% dintre respondenți au răspuns "da", în timp ce 45% au răspuns "nu", potrivit sondajului realizat de Centrul Levada.

Vladimir Putin, 67 de ani, s-a menținut la putere în Rusia timp de două decenii, ca președinte sau ca premier, fiind cel mai longeviv lider rus sau sovietic după Iosif Visarionovici Stalin.

Rușii ar urma să voteze în două luni asupra unei serii întregi de amendamente la Constituție, dintre care unele ar putea să-i permită lui Putin să păstreze o parte din putere la finalul actualului său mandat.

Un sfert dintre respondenții la sondaj au spus că intenționează să voteze în favoarea amendamentelor, în timp ce alți 10% au afirmat că vor vota împotrivă. Cea mai mare parte dintre participanții la sondaj, 37%, au declarat că intenționează să voteze, dar sunt încă indeciși cum anume vor vota. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău