Catastrofă ecologică în Kazahstan: Zeci de mii de antilope au murit (VIDEO)

  • 05 Septembrie 2015 12:45
Catastrofă ecologică în Kazahstan: Zeci de mii de antilope au murit (VIDEO)

Zeci de mii de antilope saiga, antilope de stepă dintr-o specie aflată în pericol de dispariție, au murit din cauze încă necunoscute, la începutul verii, în stepele din centrul Kazahstanului, conform unui material publicat joi de Live Science.

Geoecologistul Steffen Zuther și colegii săi au călătorit în zona centrală a Kazahstanului spre sfârșitul primăverii, în cadrul unui proiect științific de monitorizare a reproducerii acestor animale aflate pe cale de dispariție și au primit de la veterinarii din zonă rapoarte alarmante despre moartea animalelor.
 
"Însă cum și în ultimii ani s-a înregistrat o mortalitate limitată în rândul acestor antilope, la început nu am fost alarmați", a explicat Steffen Zuther, coordonatorul proiectului internațional Altyn Dala Conservation Initiative, pentru Live Science.
 
Dar după patru zile o întreagă turmă — 60.000 de exemplare de antilopă saiga — a murit. În timp ce veterinarii și biologii încercau să-și explice cauza acestei mortalități în masă, au primit informații și despre moartea altor astfel de antilope din alte turme din diferite regiuni kazahe. Până la începutul lunii iunie, când nu s-au mai semnalat noi cazuri de mortalitate, mai mult de jumătate din populația de antilope saiga din Kazahstan — populație estimată la 257.000 de exemplare în cursul anului trecut — a murit.
 
Deocamdată cauzele mortalității nu sunt cunoscute cu exactitate, dar oamenii de știință suspectează faptul că o epidemie bacteriană ar fi decimat populația de saiga. Însă modul în care bacterii altfel inofensive au putut să decimeze populația de antilope saiga rămâne deocamdată un mister.
 
"Dimensiunile acestui dezastru și viteza cu care s-a propagat mortalitatea în rândul acestor animale nu au fost observate niciodată la alte specii de animale", conform lui Zuther.
 
Antilopele saiga îndeplinesc un rol crucial în mediul lor natural, în stepele aride kazahe, unde iernile friguroase împiedică descompunerea plantelor moarte.
 
Aceste animale se hrănesc cu plantele moarte, descompunând materia organică și reciclând nutrienții în cadrul ecosistemului, prevenind și izbucnirea de incendii de vegetație. La rândul lor, în cadrul lanțului trofic al stepei, aceste animale sunt foarte importante pentru supraviețuirea prădătorilor.
 
"Acolo unde întâlnim antilope saiga am remarcat că și animale din alte specii sunt mai abundente", a precizat Zuther pentru Live Science.
 
Antilopele saiga, aflate pe lista animalelor în pericol de dispariție a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (International Union for the Conservation of Nature), trăiesc în câteva turme răspândite în Kazahstan. Există doar două turme în afara Kazahstanului, una cu un număr mic de indivizi în Rusia și una în Mongolia.
 
Pentru a afla cauzele mortalității în masă din rândul acestor antilope, oamenii de știință au preluat mostre din mediul natural al acestora, apă din cursurile din care s-au adăpat antilopele, vegetația cu care acestea se hrăneau în lunile dinainte de a începe să moară. De asemenea, oamenii de știință au analizat și căpușele și alți paraziți întâlniți la aceste animale în speranța că vor putea afla ce a declanșat acest fenomen.
 
Cercetătorii au operat necropsii de detaliu asupra unor animale și chiar au observat îndeaproape unele antilope în timp ce mureau. Cele mai afectate au fost femelele din turmă care la sfârșitul primăverii încep să se adune în grupuri pentru a făta. Femelele au murit primele, fiind urmate de puii care erau dependenți de laptele lor.
 
În mostrele de țesut prelevate de la animalele moarte au fost identificate toxine produse de bacteriile Pasteurella și Clostridia, toxine care au provocat puternice hemoragii interne. Ciudat este însă că bacteriile Pasteurella sunt prezențe comune în organismul rumegătoarelor și de obicei nu au efecte negative decât în cazul acelor exemplare cu sisteme imunitare foarte slăbite.
 
Un astfel de fenomen de mortalitate în masă în rândul antilopelor saiga s-a mai produs în 1988 când specia a pierdut nu mai puțin de 400.000 de exemplare.
 
Acest eveniment s-a produs însă în perioada în care Kazahstanul făcea parte din URSS, iar oamenii de știință au trecut la cauze pasteureloza, boala provocată de bacteria Pasteurella, fără a continua cercetările.
Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău