Cât cheltuiește Ucraina în conflictul din estul țării
-
10 Martie 2015 09:53
Ucraina cheltuiește 3,8 miliarde de dolari în conflictul din estul țării, unde de peste 10 luni are loc un conflict între armata guvernamentală și rebelii separatiști proruși, a indicat pe 9 martie președintele Petro Poroșenko.
'Ucraina trăiește în condiții de război, în condiții de teritoriu ocupat. Trebuie să privim adevărul în față: aproximativ 25% din potențialul industrial al țării nu funcționează, 10% este distrus fizic. Cheltuielile de apărare reprezintă în prezent mai mult de 90 miliarde de hrivne', a afirmat șeful statului la televiziunea publică ucraineană, citat de Agerpress.
Cu toate acestea, Poroșenko a spus că atât timp cât războiul continuă, în Ucraina nu vor veni investiții străine. 'Trebuie să le spunem oamenilor adevărul', a menționat el, precizând că reformele nu pot fi realizate în mod accelerat și că, practic, ele au început după alegerile parlamentare, în toamna anului trecut.
În același interviu, Petro Poroșenko a estimat că armata ucraineană a reușit să oprească ofensiva 'agresorului', după cum transmite agenția de presă Unian. 'Desigur, putem constata astăzi că am reușit să oprim acțiunile ofensive ale agresorului, că partea ucraineană a retras cea mai mare parte a lansatoarelor de rachete, a artileriei grele (de la linia de demarcație) și vedem că și rebelii susținuți de Rusia au retras o parte semnificativă' a armamentului greu, a spus președintele ucrainean.
Potrivit acestuia, există un singur loc unde a mai rămas armament greu - aeroportul din Donețk.
El a anunțat că a convocat pentru marți, 10 martie, cabinetul de război de pe lângă Consiliul pentru Securitate Națională și Apărare în scopul de a adopta 'decizii foarte importante' destinate să răspundă provocărilor actuale. 'Convoc marți cabinetul de război. Vor fi luate decizii importante', a subliniat președintele ucrainean, care și-a exprimat speranța că va fi transmis Radei Supreme (parlamentul unicameral) un proiect de lege privind desfășurarea unor forțe de menținere a păcii în estul Ucrainei.