Cât au cheltuit partidele politice parlamentare pentru presă și promovare în anul 2019
-
09 Februarie 2020 10:45
Partidul Socialiștilor (PSRM) a avut cele mai multe cheltuieli pentru presă și materiale promoționale, pe parcursul anului trecut, din subvențiile primite de la stat, în comparație cu alte partide parlamentare. Cele mai mici cheltuieli la acest capitol le-a înregistrat Partidul Democrat (PD).
Potrivit documentelor disponibile pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, PSRM a obținut cei mai mulți bani de la stat în anul 2019 – peste 8,6 milioane de lei. Formațiunea a avut și cele mai mari cheltuieli pentru presă și promovare din această sursă – peste 3 milioane de lei. Totodată, din alte surse de venit, în prima jumătate a anului trecut partidul a cheltuit în jur de 225 de mii de lei pentru media și alte materiale promoționale. Documentele pentru al doilea semestru al anului privind alte surse de finanțare decât cele provenite din bugetul public nu au fost făcute publice deocamdată.
Pe locul doi la capitolul subvențiilor din partea statului s-a situat PD, căruia i-au revenit peste 6,5 milioane de lei, dar care a cheltuit cel mai puțin din acești bani pentru presă - doar peste 8.000 de lei. Pentru aceeași categorie, dar din alte surse de finanțare, Partidul Democrat a alocat în primul semestru din 2019 o sumă de circa trei ori mai mare decât volumul subvențiilor de stat – circa 18 milioane de lei.
Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) i s-au virat în cont peste 3,2 milioane de lei din bugetul de stat, dintre care formațiunea a cheltuit pentru mass-media și promovare aproape 100 de mii de lei. Din alte surse de venit, în prima jumătate a anului trecut PAS a alocat circa 42 de mii de lei pentru același scop.
Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) a obținut subvenții de aproape 2,5 milioane de lei, iar pentru promovare și media a alocat 173 de mii de lei din această sumă. În primele șase luni din 2019, din alte surse de finanțare PPDA a cheltuit aproape 4 mii de lei cu aceeași destinație.
Partidul Politic Șor, la rândul său, din 1,7 milioane de lei oferiți din buget, a întrebuințat pentru presă și promovare doar 56 de mii de lei. Raportul financiar pentru primul semestru al anului trecut arată că formațiunea a cheltuit din alte surse, dar cu același scop, o sumă puțin mai mică decât subvențiile primite de la stat pentru tot anul – aproape 1,6 milioane de lei.
Experții Promo-Lex semnalează că, în ce privește cheltuielile partidelor politice atât pe parcursul anului, cât și în timpul campaniilor electorale din 2019, formațiunile nu au fost suficient de transparente, raportând „cheltuieli mici comparativ cu prețurile de pe piață, inclusiv pentru publicitatea promoțională ce ține de pliante, broșuri, presă scrisă”. „Estimările noastre au fost mai mari”, a precizat pentru Media Azi Cornelia Călin, analistă a finanțelor partidelor politice din cadrul asociației.
Potrivit ei, noile modificări legislative prevăd publicarea diferențiată a cheltuielilor pentru presă și materiale promoționale, astfel încât să fie clar unde se duc banii. În raportul anual al finanțării partidelor pentru anul 2019, care trebuie prezentat CEC-ului până la data de 31 martie 2020, datele se vor afișa segregat. „Partidele vor fi obligate să raporteze atât pentru presă, cât și pentru publicitate la TV, internet etc, adică așa cum o fac și în campaniile electorale”, a explicat Cornelia Călin.
O altă noutate este faptul că partidele vor trebui să raporteze datele în format electronic.