Căsătoria civilă pentru non-musulmani, permisă în Abu Dhabi. Ce obiceiuri occidentale au mai adoptat Emiratele Arabe Unite

  • 07 Noiembrie 2021 13:42
Căsătoria civilă pentru non-musulmani, permisă în Abu Dhabi. Ce obiceiuri occidentale au mai adoptat Emiratele Arabe Unite

Non-musulmanii vor putea să se căsătorească, să divorțeze și să obțină custodia comună a copiilor în baza legislației civile din Abu Dhabi, conform unui nou decret emis duminică. Emiratele Arabe Unite își modernizează legislația, inclusiv prin dezincriminarea sexului premarital și a consumului de alcool, în încercare de a-și păstra avantajele economice în regiune.

Căsătoria între non-musulmani este cea mai recentă măsură luată de Emiratele Arabe Unite - unde legile privind statutul personal pentru căsătorii și divorțuri se bazează pe principiile legii islamice Sharia, ca și în alte state din Golf - pentru a-și menține avantajul competitiv ca centru comercial regional, transmite DIGI24.

Decretul emis de șeicul Khalifa bin Zayed al-Nahayan din Abu Dhabi, care este și președintele federației EAU formată din șapte emirate, precizează că legea reglementează căsătoria civilă, divorțul, pensia alimentară, custodia comună a copiilor și dovada paternității, precum și moștenirea, a anunțat agenția de știri de stat WAM, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.

Aceasta are ca scop „consolidarea poziției și a competitivității globale a emiratului ca una dintre cele mai atractive destinații pentru talente și competențe”, a precizat WAM.

Agenția descrie dreptul civil care reglementează problemele familiale nemusulmane ca fiind primul de acest fel din lume, „în conformitate cu cele mai bune practici internaționale”.

În Abu Dhabi va fi înființată o nouă instanță care se va ocupa de problemele familiale ale nemusulmanilor și care va funcționa atât în engleză, cât și în arabă.

Emiratele Arabe Unite au introdus anul trecut o serie de modificări juridice la nivel federal, inclusiv dezincriminarea sexului premarital și a consumului de alcool, precum și abrogarea dispozițiilor de clemență pentru așa-numitele „crime de onoare”.

Aceste reforme, alături de măsuri precum introducerea unor vize pe termen mai lung, au fost considerate o modalitate prin care statul din Golf să devină mai atractiv pentru investițiile străine, turism și rezidență pe termen lung.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău