Casă de cultură din stânga Nistrului, modernizată cu ajutorul UE, care a oferit peste 150.000 de euro

  • 12 Martie 2018 17:12
Casă de cultură din stânga Nistrului, modernizată cu ajutorul UE, care a oferit peste 150.000 de euro PNUD Moldova

A fost ultima iarnă în care în sălile Casei de cultură din satul Carmanova, din stânga Nistrului, era la fel de frig ca și afară. Uniunea Europeană a acordat finanțare în proporție de 150.795 euro pentru reparația instituției și instalarea unui sistem de încălzire modern, se arată într-un comunicat al PNUD Moldova.

Astfel, pentru prima dată în peste 30 de ani, toate încăperile vor fi practicabile pe timp de iarnă și, mai mult decât atât, toți locuitorii satului, și cei care frecventează activitățile desfășurate la Casa de cultură sau și cei care vin la concerte, se vor bucura de condiții adecvate.

La Casa de cultură din satul Carmanova, stânga Nistrului, orice obiect poate deveni artă, nu doar țesătura sau firul de ață, ci și sticla, nisipul sau chiar poliesterul. O privire peste rafturile pe care sunt amplasate obiectele confecționate aici se transformă într-o călătorie în jurul lumii: tablouri elaborate în tehnica japoneză „kinusaiga” sau sticle cu nisip decorativ „sand art”, procedeu care își are originea în orașul Petra, Iordania. Totuși, aspirațiile artizanilor și colectivelor de artiști amatori erau greu de realizat din cauza condițiilor „la limită”, în care se afla Casa de cultură.

„Clădirea a fost construită în anii ‘’70 ai secolului trecut și de atunci nu a fost reparată niciodată. Sistemul de încălzire a fost deteriorat încă în anii ‘’90. De termoizolare, canalizare sau apeduct – nici vorbă.  Pentru că regimul termic nu era respectat, în unele săli cădea tencuiala de pe pereți și tavan, iar tablourile, costumele și alte bunuri se deteriorau. Chiar și în asemenea condiții, zece colective își desfășurau activitatea neîntrerupt. Iarna încălzeam cu reșoul două încăperi, în care, conform unui grafic, ne petrecem activitățile cu toții”, povestește Natalia Stoian, directoarea instituției.

Lucrările de reparație sunt acum în toi. Se instalează un sistem de încălzire, sunt schimbate geamurile, clădirea va fi racordată, până în mai, la canalizare și apeduct, vor fi renovate sălile de repetiții și sala mică de festivități. De condiții mai bune se vor bucura nu doar copiii și adulții care frecventează colectivele artistice și cercurile de creație, dar și oamenii care vin la manifestări culturale.

„La activitățile desfășurate la Casa de cultură vin locuitori ai satului de diferită vârstă, de la 5 la 60 de ani. Unii fac canto, alții frecventează cercurile de dans. Mulți vin aici ca să învețe să facă lucruri hand-made. De sărbători, sala Casei de cultură e plină. Lumea e setoasă de evenimente culturale”, susține Natalia Stoian.

Mai mult decât atât, datorită relațiilor strânse cu colectivele artistice de pe malul drept, Casa de cultură din Carmanova va deveni un centru regional de creație. Aici se vor desfășura concerte și activități artistice cu participarea colectivelor de pe ambele maluri ale Nistrului. „Avem legături cu colective din dreapta Nistrului și sperăm să amplificăm această colaborare după ce vom avea condiții mai bune”, spune Natalia Stoian.

Casa de cultură din Carmanova este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:11,32 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău