Cărucioarele persoanelor cu dizabilități vor putea fi reparate și întreținute într-un centru specializat
-
19 Februarie 2019 15:01
Un spațiu va fi identificat în cadrul Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare, unde persoanele cu dizabilități se vor putea adresa oricând pentru servicii de menținere tehnică a cărucioarelor. Despre această oportunitate a comunicat secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, în contextul propunerii făcute de Jane Ebel, expert în domeniul dizabilității și educației incluzive din Marea Britanie, transmite IPN.
La o întrevedere cu Boris Gîlca, experta din Marea Britanie a venit cu inițiativa instituirii unui centru de reparație și asamblare a cărucioarelor și organizării unui curs de instruire gratuit pentru specialiștii tehnicieni, pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă acces la servicii de reparație profesioniste, iar cărucioarele să fie utilizate o perioadă îndelungată.
În perioada imediat următoare, conducerea Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare urmează să aibă o consultări tehnice cu reprezentanții din Marea Britanie pentru a realizarea obiectivelor enunțate.
În anul 2018 au fost repartizate 453 de cărucioare rulante, iar în acest an urmează să fie distribuite cărucioare pentru încă 780 de persoane care se află pe lista de așteptare. Conform datelor statistice, în Moldova peste 27 de mii persoane se deplasează în cărucioare rulante.