Cartierul general al rușilor din Melitopol, atacat de rezistența locală. Cel puțin trei ofițeri au murit
-
12 Noiembrie 2023 17:10
Serviciile de informații militare ucrainene au declarat duminică că cel puțin trei ofițeri ruși au fost uciși cu o zi înainte într-o explozie la „cartierul general al ocupației” din Melitopol, după o acțiune a „rezistenței locale”, relatează AFP.
În urma „exploziei cartierului general de ocupație, cel puțin trei ofițeri ai Gărzii Ruse au fost eliminați”, au spus Serviciile de Informații pe Telegram, adăugând că această „acțiune de răzbunare” a fost efectuată de „reprezentanți ai mișcării locale de rezistență”, scrie Hotnews.
Orașul ucrainean ocupat Melitopol este important pentru logistica armatei ruse.
La rîndul ei, Rusia a acuzat duminică Ucraina că a efectuat o serie de atacuri în regiunile frontaliere Briansk și Belgorod, acțiuni soldate cu un rănit și avarierea a cinci vagoane de tren.
Comitetul de anchetă rus a anunțat deschiderea unei investigații cu privire la o lovitură ucraineană asupra unui sat din regiunea rusă Briansk, aflată la frontiera cu Ucraina. El nu a precizat însă când a avut loc atacul.
Însă, în orașul Valuiki, situat la circa 25 de kilometri de frontiera cu Ucraina, „cinci vagoane au fost avariate”, precum și trei case. De asemenea, au fost afectate liniile de alimentare cu energie electrică, potrivit lui Gladkov.
Ministerul Apărării rus a afirmat că a forțele sale au doborât două drone ucrainene în regiunea Belgorod, dejucând tentative de „atac terorist”.