Carina Țurcan oferă detalii despre dosarul în care este acuzată de autoritățile din Rusia de spionaj în favoarea României. „Igor Dodon și Oleg Voronin - „persoane de contact” (Ziarul de Gardă)
-
30 Ianuarie 2020 15:51
În cadrul primului interviu acordat pentru RBK după ce a fost eliberată, Carina Țurcan a declarat că acuzațiile de spionaj ce i-au fost aduse sunt bazate pe copia anchetei unui agent moldovean ale cărui date coincid cu ale sale, scrie Ziarul de Gardă.
Potrivit acesteia, acuzațiile au la bază câteva documente, printre care o copie a anchetei dosarului personal al agentului, în care lipsesc unele pagini și care conține „date care pot fi colectate despre fiecare dintre noi”: adresa și studiile sale, notează Ziarul de Gardă.
„Ancheta a fost completată manual în 2004, dar corespunde adresa mea din 2010. Totodată, locul de muncă notat este, de fapt, din 2006, iar studiile sunt din 2015 și fotografia din 2008”, a declarat ea, menționând că ancheta a fost „falsă”.
Țurcan a menționat că în anchetă erau enumerate „persoane de contact” din rândurile politicienilor moldoveni, printre care actualul președinte, Igor Dodon, și fiul fostului șef de stat, Oleg Voronin. Ea a precizat că pe Dodon l-a cunoscut la o ședință a comisiei interguvernamentale moldo-ruse din 2008-2009.
Carina Țurcan, ex-membră a Consiliului de directori și acționară a holdingului rus „Inter RAO”, acuzată de spionaj, a fost eliberată de după gratii la 16 ianuarie.
Originară din R. Moldova, Carina Țurcan a fost arestată în iunie 2018, fiind acuzată de forțele de securitate ale Federației Ruse de spionaj în favoarea României.