Care sunt excepțiile de la legea privind interzicerea telefoanelor la lecții
-
14 Decembrie 18:05
Telefoanele mobile și alte echipamente de comunicații electronice nu vor mai putea fi utilizate în timpul lecțiilor. Proiectul de modificare a Codului Educației în acest sens a fost votat de Parlament în lectură finală, transmite IPN.
Totuși, sunt situații în care se va permite, utilizarea, pe parcursul lecțiilor, a dispozitivelor electronice de comunicare. Se va întâmpla cu scop educațional, în cazuri de urgență sau de monitorizare a sănătății elevilor cu dizabilități ori boli cronice severe, confirmate documentar.
Condițiile și modul de folosire a telefoanelor mobile sau altor echipamente de comunicații electronice vor fi stipulate într-un regulament, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
MEC precizează că instituțiile de învățământ puteau anterior, prin decizii interne, să interzică telefoanele mobile la lecții, dar că au fost numeroase solicitări de a fixa legal această practică.