Care ar fi valoarea mașinilor avariate în urma accidentului în care a fost implicat Igor Dodon. Declarațiile asiguratorului
-
12 Septembrie 2018 13:51
Compania de asigurări care urmează să achite valoarea prejudiciului în urma accidentului în care a fost implicat Igor Dodon a oferit pentru www.xprimm.md mai multe detalii referitor la procedura care urmează a fi aplicată în cazul mașinilor avariate.
Întregul parc de autovehicule al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) din Republica Moldova este asigurat în prezent la ASTERRA Grup, fiind acoperite prin polițe facultative CASCO. Potrivit informațiilor funizate de asigurator pentru sursa citată, în cadrul accidentului au fost avariate 2 mașini din coloana oficială a președintelui, un Mercedes-Benz S 500 și un Volkswagen Touareg.
„Am fost notificați de către reprezentanții SPPS în legatură cu producerea daunei pentru autovehiculele asigurate CASCO și au fost deschise dosarele de daună corespunzator. Nu cunoaștem încă valoarea prejudiciului și așteptăm efectuarea tuturor investigațiilor necesare în acest caz pentru a putea demara procedura de regularizare a daunelor și achitarea despăgubirii", a declarat Roman ANDRONIC, director general adjunct la ASTERRA Grup.
Potrivit estimărilor specialiștilor chestionati de xprimm.md, valoarea de piață a mașinilor avariate s-ar putea ridica la 800 mii lei pentru Mercedes-Benz S 500 și circa 400 mii lei pentru VW Touareg.
Dupa efectuarea tuturor expertizelor și achitarea despăgubirii, ASTERRA Grup se va îndrepta către asiguratorul RCA al camionului care a lovit automobilele din coloana oficială a președintelui pentru recuperarea prejudiciului, în baza procedurii de regres. Potrivit legilsației în vigoare, se va putea recupera maximum 1 milion de lei de la asiguratorul RCA, aceasta fiind limita răspunderii unui asigurator în baza poliței RCA.