Carburanții auto se scumpesc în weekend. Benzina trece de pragul de 23 de lei

  • 11 Octombrie 11:42
Carburanții auto se scumpesc în weekend. Benzina trece de pragul de 23 de lei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că creșterile din ultima perioadă a cotațiilor Platts la bursele internaționale au determinat o recuperare parțială a prețurilor la carburanți, care anterior au scăzut puternic până la cel mai mic nivel din anul curent.

„Piețele internaționale sunt în continuare sub presiunea așteptărilor pesimiste legate de situația din Orientul Mijlociu și, în special, îngrijorările traderilor că aceasta ar putea escalada la o scară mai largă, fapt ce ar afecta aprovizionarea cu carburanți. Tensiunile cu implicarea Iranului, care este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, dar și intemperiile meteorologice din SUA contribuie la menținerea trendului de creștere a cotațiilor atât Brent, cât și Platts”, precizează ANRE. 

ANRE subliniază că, pe parcursul ultimelor trei săptămâni benzina a recuperat 0,79 lei/litru, iar motorina 0,58 lei/litru, însă comparativ cu prețurile maximale din acest an, benzina rămâne încă mai ieftină cu 3,36 lei/litru, iar motorina cu 3,42 lei/litru.

Totodată, prețurile actuale rămân încă mult sub nivelul mediu pentru anul curent, care reprezintă 24,51 lei/litru la benzină și 21,12 lei/litru la motorină.

În aceste condiții, pentru următoarele patru zile, 12.10.2024-15.10.2024, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

- 23,04 lei/litru - pentru benzina COR 95 (+ 11 bani);

- 19,64 lei/litru - pentru motorina standard (+ 09 bani).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Tue
4
Wed
7
Thu
9
Fri
9
Sat
7
Arhivă Radio Chișinău