VIDEO | Caravana Radio Chișinău ”1918 - Când toți românii au zis Da!”, la Sângerei. Invitatul special este scriitorul Vladimir Beșleagă
-
24 Octombrie 2018 12:07
Caravana Radio România Chișinău ”1918 - Când toți românii au zis Da!” a ajuns astăzi, 24 octombrie, la Sângerei. Invitatul special al întâlnirii care se desfășoară în incinta Liceului ”Mihai Eminescu”, începând cu ora 12.00, este scriitorul Vladimir Beșleagă.
Eseist, prozator, scriitor, traducător și jurnalist, Vladimir Beșleagă va vorbi publicului despre Marea Unire de la 1918 precum și despre evenimentele prin care a trecut și care au marcat spațiul dintre Prut și Nistru în ultimii o sută de ani.
Născut în satul Mălăiești, regiunea transnistreană, la 25 iulie 1931, scriitorul Vladimir Beșleagă a cunoscut în copilărie ororile celui de-al Doilea Război Mondial. A fost deputat în primul Parlament, unul din liderii Mișcării de Eliberare Națională și un militant pentru revenirea la valorile românești în stânga Prutului, alături de Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Ion și Doina Aldea Teodorovici.
Proiectul ”1918 – Când toți românii au zis Da!”, prevede organizarea unor conferințe și mese rotunde în mai multe centre urbane din Republica Moldova cu participarea unor istorici, oameni de cultură sau jurnaliști care vorbesc despre impactul și importanța Marii Uniri de la 1918 pentru românii basarabeni.
Până acum, Caravana Radio România Chișinău a trecut prin Briceni, Edineț, Soroca, Cahul și Drochia.
Comunicările pot fi audiate de ascultătorii noștri duminica, începând cu ora 11.00 și pot fi urmărite pe site-ul nostru www.radiochisinau.md.