Capsula Starliner a companiei Boeing a aterizat în deșert, după o misiune ratată. Ce înseamnă acest eșec pentru NASA
-
23 Decembrie 2019 12:03
Capsula Starliner lansată de compania Boeing într-un zbor test spre Stația Spațială Internațională (ISS), vineri, a aterizat cu succes în deșertul din New Mexico, duminică, însă misiunea NASA a fost un eșec, potrivit space.com, preluat de Mediafax.ro
Capsula spațială reutilizabilă este primul vehicul destinat transportului de astronauți americani care aterizează cu succes pe solul american de când flota de navete a SUA a fost desființată, în iulie 2011. Totodată, este prima capsulă americană care reușește acest lucru - vehiculele similare ale NASA Apollo și Orion au ajuns în ocean, la fel și Crew Dragon a companiei private SpaceX.
Șeful NASA, Jim Bridenstine, a lăudat performanța. Însă misiunea, la nivel general, a fost un eșec.
Vineri, la câteva ore de la lansarea capsulei spre ISS, Bridenstine a anunțat într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter că Starliner se află pe o orbită stabilă, dar nu pe cea calculată astfel încât să poată ajunge la avanpostul spațial.
"Boeing și NASA colaborează pentru a analiza opțiunile disponibile privind testarea și misiunea, în timp ce Starliner rămâne pe orbita pe care se află în prezent", se arăta într-un comunicat comun emis atunci.
Capsula, care a fost lansată vineri, la ora 11.36 GMT, cu ajutorul unei rachete Atlas V, de la Centrul spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida, a avut la bord un singur "pasager", un manechin botezat Rosie, în onoarea lui "Rosie nituitoarea" (Rosie the Riveter), simbol al femeilor americane care munceau în fabrici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
La aproximativ 30 de minute după lansare, Starliner urma să fie îndreptată spre orbita programată, dar acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat, la momentul respectiv, un purtător de cuvânt al Boeing, fără să ofere alte detalii.
Misiunea test Starliner trebuia să dureze opt zile. NASA intenționează să utilizeze capsula pentru transportul astronauților săi, începând de anul viitor, punând astfel punct unei pauze de nouă ani în ceea ce privește misiunile cu echipaj uman lansate din SUA.
NASA nu mai are mijloace de transport pentru astronauți din 2011, când a renunțat la vechea sa flota de navete spațiale, folosită timp de 30 de ani. Agenția spațială americană depinde de rachetele rusești Soyuz pentru a-și duce astronauții pe Stația Spațială Internațională (ISS). Pentru fiecare astronaut american trimis în spațiu, NASA plătește suma de 82 de milioane de dolari.
Sursa:Mediafax.ro