Capacitățile Aeroportului de la Mărculești ar putea fi sporite

  • 16 Noiembrie 2016 17:12
Capacitățile Aeroportului de la Mărculești ar putea fi sporite

Posibilitatea sporirii capacităților Aeroportului de la Mărculești și modernizării acestuia prin construcția edificiilor și infrastructurii adiacente a fost discutată în cadrul unei vizite a premierului Pavel Filip la aeroport, transmite IPN.

„Am moștenit un aeroport care a fost gestionat nu tocmai pe măsura ca să avem o întreprindere profitabilă. Urmează să identificăm problemele și constrângerile cu care se confruntă această întreprindere de stat. Cred că aici există un potențial enorm, el trebuie și va fi valorificat după ce vom găsi o abordare mai pragmatică, după ce stabilim un obiectiv clar cum trebuie să transformăm această întreprindere”, a menționat premierul.

Activitatea aeroportului are destinație dublă: civilă și militară, prestând servicii aeroportuare, dar și de depozitare și închiriere a mijloacelor de transport aerian. Acesta se află la intersecția căilor comerciale și economice. De asemenea, rezidenții aeroportului beneficiază de facilități vamale și fiscale, fiind în drept să practice tipuri de activități cum ar fi, comerțul cu ridicata, sortarea, ambalarea, marcarea și alte operațiuni cu mărfuri. Volumul total al investițiilor pe  perioadă de activitate a aeroportului, mai 2009 - septembrie 2016, a constituit 13,87 milioane dolari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
10,52
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:1,54 m/s
Mon
16
Tue
18
Wed
17
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău