Capacitatea de apărare a României, testată în cadrul celui mai mare exercițiu NATO din Europa. Klaus Iohannis participă la manevre

  • 11 Mai 2021 09:32
Capacitatea de apărare a României, testată în cadrul celui mai mare exercițiu NATO din Europa. Klaus Iohannis participă la manevre

Președintele României Klaus Iohannis participă marți, alături de președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la exercițiul militar multinațional „Justice Sword 21”, care se va desfășura în poligonul Smârdan din Galați, informează presidency.ro. Exercițiul face parte din mai amplul „Defender Europe 2021”, care implică cele mai mari manevre militare NATO din Europa realizate sub comandă americană. Exercițiul va verifica inclusiv capacitatea de apărare a armatei române în cadrul unui „scenariu fictiv”, informează DIGI24.ro.

Participarea celor doi șefi de stat la exercițiul militar de la Smârdan are loc în contextul vizitei oficiale a președintelui polonez în România, notează sursa citată

Conform MApN, exercițiul „Justice Sword 21” face parte din complexul de exerciții „Dacia 21 LIVEX”, desfășurat la nivelul Armatei României, conectat la exercițiile Defender Europe 2021 conduse de armata americană, și are ca scop principal îmbunătățirea capacității structurii de a planifica, conduce și desfășura acțiuni de luptă într-un mediu de luptă multinațional.

„Exercițiul vrea să verifice capacitatea Armatei Române de a-și angaja capabilitățile în operații defensive, precum și modul de realizare a sprijinului acordat de țara noastră pentru forțele și echipamentele militare care tranzitează teritoriul național”, informează Ministerul Apărării.

Activitățile de instruire planificate pe teritoriul țării noastre cuprind deplasări tactice, exerciții tactice cu și fără trageri de luptă, trageri cu bombe de aviație, parașutări, forțări ale cursurilor de apă, comunicații criptate în rețele de misiune ale NATO și americane, coordonare a tranzitului prin puncte aeriene, navale și terestre de trecere a frontierei, activități cu specific medical.

La exercițiu participă și Divizia 82 Aeropurtată americană

Pe timpul exercițiului Swift Response 21/Defender Europe 21, care se desfășoară în perioada 1 – 15 mai, Divizia 82 Aeropurtată americană va executa trei operații aeropurtate multinaționale pentru a demonstra capacitatea strategică de reacție, interoperabilitatea și determinarea de a sprijini Alianța Nord-Atlantică.

Aproximativ 7.000 de parașutiști militari din Divizia 82 Aeropurtată a SUA și Brigada 6 Aeropurtată din Polonia, precum și din alte nouă state, vor executa operații de tip Joint Forcible Entry în Estonia, Lituania și România. Divizia americană va conduce aceste operații prin structuri de comandă înaintate dispuse în România (Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și Baza Aeriană Boboc).

Justice Sword 21/Steadfast Defender 21 este un exercițiu tactic, de tip LIVEX (exercițiu tactic întrunit, cu trageri reale), conectat la DACIA 21 LIVEX, care folosește un scenariu fictiv și are ca principal scop îmbunătățirea capacității de a planifica, conduce și desfășura acțiuni de luptă în context multinațional.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
13,24
Câțiva nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău