Candidatul BCS la funcția de primar al municipiului Bălți, Alexandr Nesterovschi, a depus actele la consiliul electoral pentru a fi înregistrat

  • 17 Octombrie 2021 17:29
Candidatul BCS la funcția de primar al municipiului Bălți, Alexandr Nesterovschi, a depus actele la consiliul electoral pentru a fi înregistrat 
Foto: socialistii.md

Candidatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la funcția de primar al municipiului Bălți, Alexandr Nesterovschi, a depus actele la consiliul electoral de circumscripție Bălți pentru a fi înregistrat la alegerile din 21 noiembrie 2021.

Cu această ocazie, BCS a organizat la Bălți un marș și un miting în susținerea candidatului, la care au participat liderul PSRM, Igor Dodon, președintele fracțiunii parlamentare a BCS, Zinaida Grecianîi, vicepreședintele Parlamentului din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea și alți deputați în Parlamentul RM din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, potrivit unui comunicat al Partidului Socialiștilor.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a criticat, actuala guvernare, afirmând că „țara trebuie salvată” și i-a îndemnat pe locuitorii municipiului Bălți să voteze pentru candidatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Alegerile din 21 noiembrie la Bălți nu înseamnă doar o luptă pentru funcția de primar, dar semnifică și un pas de eliberare a Moldovei de ”molima galbenă”, și această eliberare va începe de la Bălți”, a subliniat liderul PSRM.

La Bălți mai candidează Boris Marcoci din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, Maxim Burduja desemnat de PUN și Ion Straciuc de la PACE. Fosta membră a Platformei DA ex-deputata Arina Spătaru și viceprimarul de Bălți Nicolai Grigorișin, unul dintre apropiații lui Renato Usatîi urmează să adune semnături pentru a se înscrie în cursa electorală ca independenți.

Potrivit legislației electorale, candidații independenți trebuie să prezinte peste cinci mii de semnături în susținerea lor pentru a fi înregistrați.

Alegeri noi la Bălți au loc după ce fost primarul Renato Usatîi și-a dat demisia ca urmare a faptului că partidul său a înregistrat un scor slab la alegerile anticipate din 11 iulie și nu a acces în Legislativ.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:0,51 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău