Când vor fi vizibile primele rezultate ale anchetei privind jaful bancar? Răspunsul procurorului general

  • 09 Septembrie 2020 07:55
Când vor fi vizibile primele rezultate ale anchetei privind jaful bancar? Răspunsul procurorului general

Până la sfârșitul acestui an, Procuratura Generală va înainta învinuirile finale unor funcționari de rang înalt care au fost implicați în jaful bancar. Potrivit procurorului general, Alexandr Stoianoglo, este vorba despre foști funcționari care se aflau în funcții de conducere la Banca Națională a Moldovei, dar și alte categorii de angajați care au admis ca în sistemul bancar să se desfășoare scheme dubioase, notează IPN.

Șeful PG susține că a luat în calcul rezultatele Comisiei de anchetă pentru investigarea jafului bancar, unde fostul premier Iurie Leancă, fostul guvernator BNM Dorin Drăguțanu, dar și foștii miniștri Andrian Candu și Anatol Arapu, au admis mai multe abateri.

„În raport cu aceste persoane, dar și în raport cu membrii Comitetului Național de Stabilitate Financiară, Consiliului de supraveghere al BNM, anumite persoane din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei ș.a., Procuratura Generală adună informații și investighează gradul de implicare a acestora”, a declarat Alexandr Stoianoglo în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Întrebat când cetățenii Republicii Moldova vor fi informați despre lista finală a persoanelor implicate în jaful bancar și vor fi condamnați, procurorul general a precizat că primele rezultate vor fi vizibile la sfârșitul acestui an. Totodată, acesta precizează că investigarea jafului bancar încă va dura câțiva ani.

„Este vorba despre mii de episoade, milioane de conturi care trebuie analizate, proprietăți care trebuie urmărite, unde au ajuns banii, cine sunt beneficiarii. În multe cazuri acest lucru nu mai este posibil, însă noi avem 3-4 grupe de interes, iar ancheta are loc în jurul lor și a companiilor care au legătură directă cu ei”, a menționat Alexandr Stoianoglo.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău