Când va fi redeschisă Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în urmă cu doi ani

  • 15 Aprilie 2021 10:03
Când va fi redeschisă Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în urmă cu doi ani

Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în urmă cu doi ani, va fi redeschisă în anul 2024, a promis miercuri ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, anunțând totodată că subscripția publică lansată pentru restaurarea acesteia a permis strângerea unor fonduri suficiente, relatează AFP, potrivit AERPRES.

Cu aceste donații și promisiuni de donații care se ridică la 833 milioane de euro, ''la ora actuală, sumele astfel colectate ne permit să privim relaxați acest șantier'', a declarat ministrul în fața Senatului.

''Vă pot spune că în 2024 catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă'', a adăugat Roselyne Bachelot.

Ministrul urmează să se deplaseze joi la fața locului joi împreună cu președintele Emmanuel Macron, la doi ani de la incendiul care a devastat parțial catedrala, capodoperă a artei gotice, la data de 15 aprilie 2019.

Șeful de stat a promis reconstrucția în termen de cinci ani a catedralei ale cărei fleșă și acoperiș au fost distruse de flăcări.

Reprezentantul lui Macron pe acest șantier, generalul Jean-Louis Georgelin, a dat asigurări la rândul său că Notre-Dame de Paris va fi redeschisă în 2024, iar un serviciu religios Te deum va fi oficiat la data de 16 aprilie a acelui an. Nu toate lucrările vor fi finalizate însă până la acea dată.

La 15 aprilie 2019, pe când se afla în restaurare, celebra catedrală gotică, veche de 850 de ani și un adevărat simbol al Franței, și-a pierdut turla, acoperișul și orologiul, precum și o parte din bolta sa, distrusă de flăcări, sub privirile a mii de trecători.

Catedrala Notre-Dame din centrul Parisului a fost cuprinsă de flăcări, la 15 aprilie 2019, într-un incendiu puternic. Flăcările au năvălit prin acoperișul catedralei, celebru monument parizian, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței, și au cuprins rapid turla octogonală în formă de săgeată, care s-a prăbușit, urmată de întregul acoperiș. Catedrala se afla în curs de renovare, pe anumite părți ale sale fiind ridicate schele. Cele 16 statui din bronz de pe fleșa catedralei fuseseră demontate anterior pentru a fi restaurate.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău