Când va fi dat startul programului Loteria vizelor pentru SUA

  • 27 Septembrie 2018 14:45
Când va fi dat startul programului Loteria vizelor pentru SUA

Înregistrările pentru programul Loteria Vizelor vor avea loc în perioada 3 octombrie - 6 noiembrie 2018, iar câștigătorii vor fi anunțați începând cu 7 mai 2019, scrie Mediafax.

”Departamentul de Stat administrează anual programul de imigrare “Diversity Visa” mandatat de Congresul S.U.A. Secțiunea 203(c) a Legii de Imigrare și Naționalitate (INA) stabilește o clasă de imigranți cunoscută ca “diversity immigrants” din țările cu rate mici de imigrare în Statele Unite de-a lungul istoriei. Pentru anul fiscal 2020, vor fi disponibile 50.000 de vize DV (“diversity visas”). Nu se percepe nicio taxă de înregistrare în programul DV. Instrucțiunile complete se pot găsi pe pagina de internet a Departamentului de Stat la www.usvisas.state.gov/dv/instructions”, se arată în comunicatul de presă al Ambasadei SUA la București.

Înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al Statelor Unite va începe miercuri 3 octombrie 2018 la 19:00 (ora României) și va rămâne disponibilă până marți 6 noiembrie 2018 la 19:00 (ora României). Pentru a participa în programul din acest an, aplicanții trebuie să acceseze pagina de internet a Departamentului de Stat www.dvlottery.state.gov în cursul perioadei de înregistrare, unde vor găsi formularul de participare (E-DV) și informațiile complete.

”Participanții trebuie să transmită o fotografie recentă, făcută în ultimele șase luni. Participanții care vor folosi fotografii transmise în programul anterior (DV-2019) vor fi descalificați automat. Nu se acceptă fotografiile în care persoanele fotografiate poartă ochelari. Nu există nicio taxă pentru transmiterea unei înregistrări electronice”, menționează Ambasada SUA la București.

Potrivit sursei citate, este foarte important ca cei care participă la program să își tipărească pagina de confirmare generată online și să o păstreze până pe 30 septembrie 2020.
 
”Numărul unic de confirmare este singura modalitate de a verifica dacă o cerere de participare a fost selecționată și de a obține informații despre solicitarea de viză și despre programarea la interviu, dacă cererea a fost selecționată. Participanții nu trebuie să permită altor persoane să le rețină pagina de confirmare, ci să și-o păstreze ei înșiși astfel încât să poată verifica independent situația cererii lor de participare”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Începând cu data de 7 mai 2019, participanții la programul DV-2020 vor putea folosi numărul lor de confirmare pentru a verifica online pe Entrant Status Check la adresa de internet www.dvlottery.state.gov dacă cererea lor a fost selecționată.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău