Când va avea Ucraina suficiente arme pentru a lansa o contraofensivă

  • 02 Iulie 15:12
Când va avea Ucraina suficiente arme pentru a lansa o contraofensivă

Mihailo Podoliak, consilier al șefului cancelariei prezidențiale ucrainene, susține că doi factori influențează viteza și volumul livrărilor de arme către Ucraina: birocrația și cantitatea de arme din depozite. Potrivit lui Podoliak, din punct de vedere al birocrației, procesul va fi, totuși, unul rapid.

"Prima componentă este birocrația. Este necesară semnarea unui anumit număr de documente, în special cum vom folosi armele, cum le vom prelua, unde le vom trimite. Această parte nu mai există. Pentru Ucraina, această birocrație numai există. Mă refer la furnizarea de arme de la partenerii noștri" - explică Mihailo Podoliak. Cu toate acestea, consilierul a atras atenția asupra celei de-al doilea aspect, mai important decât primul.

"Există un alt factor - cantitatea de arme din depozite. Nimeni nu a strâns atât de multe arme ca Rusia. Prin urmare, acum finalizăm această procedură, după care armele sunt trimise rapid în Ucraina - într-o lună, două, trei" - a menționat consilierul, adăugând că, imediat ce apare o anumită cantitate de arme, aceasta trebuie să fie transferată în Ucraina.

Sursa: KORRESPONDENT/Rador 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
24,4
Cer senin
Umiditate:68 %
Vint:5,14 m/s
Fri
23
Sat
25
Sun
25
Mon
25
Tue
25
Arhivă Radio Chișinău