Când se va întruni Biroul permanent al Parlamentului pentru a decide ziua în care deputații vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului
-
11 Noiembrie 2019 10:19
Biroul permanent al Parlamentului se întrunește astăzi la ora 16.00 în ședință, pentru a decide când va fi examinată moțiunea depusă de socialiști împotriva cabinetului de miniștri, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Legislativului, documentul va fi examinat inițial de membrii Comisiei juridice numiri și imunități, care se vor întruni la ora 11.00. După ședință, comisia va veni cu un raport ce va fi prezentat plenului.
Vineri, 8 noiembrie, fracțiunea PSRM a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu. Socialiștii s-au arătat nemulțumiți că executivul a modificat regulile de numire a procurorului general prin procedura de asumare a răspunderii, fără a-i consulta. Ei au cerut premierului Maia Sandu să retragă proiectul.
Până astăzi, premierul, dar și conducerea blocului ACUM, nu au venit cu o poziție oficială față de situația politică creată.
Sursa: Moldpres