Cancelarul Germaniei evocă ''importanța istorică'' a acordului comercial post-Brexit
-
24 Decembrie 2020 20:00
Cancelarul german Angela Merkel a salutat, joi, acordul comercial post-Brexit la care au ajuns Uniunea Europeană și Marea Britanie, acord pe care l-a catalogat drept "istoric", transmite DPA, potrivit Agerpres.
"Prin acest acord punem bazele unui nou capitol al relațiilor dintre noi", a declarat Angela Merkel, de la Berlin.
"Chiar și din exteriorul Uniunii Europene, Marea Britanie va continua să fie un partener important pentru Germania și pentru Uniunea Europenă", a subliniat ea, adăugând că acest acord este "de o importanță istorică".
Merkel a fost de acord să examineze rapid textul acestui acord. Cabinetul federal se va pune de acord cu privire la poziția Germaniei, prin telefon, lunea viitoare, conform cancelarului. "Sunt foarte încrezătoare că avem aici un rezultat bun", a mai susținut ea.